• PRO TV
  • Încă o plângere penală în cazul lui Kevin Spacey, acuzat până în acest moment de hărțuire de peste 30 de bărbați

Încă o plângere penală în cazul lui Kevin Spacey, acuzat până în acest moment de hărțuire de peste 30 de bărbați

Încă o plângere penală în cazul lui Kevin Spacey, acuzat până în acest moment de hărțuire de peste 30 de bărbați

Procurorii din Los Angeles au anunţat că au în vedere încă o plângere penală în cazul actorului Kevin Spacey, scrie Reuters, citat de Mediafax.

Procuratura din Los Angeles nu a dat, însă, mai multe detalii până în acest moment.

În aprilie, BBC scria că actorul a fost acuzat de hărțuire de încă trei bărbați. Astfel, numărul plângerilor penale formulate împotriva sa a ajuns la șase, dintre care cinci vizează infracțiunea de agresiune sexuală, iar una e pentru hărțuire. Neoficial, însă, actorul american e acuzat de abuz sexual, comportament nepotrivit și hărțuire de zeci de persoane.

Poliția a declarat atunci prin intermediul unui oficial că reclamațiile au venit din partea a trei bărbați care susțin că au fost agresați în perioda februarie – aprilie. 

Din noiembrie 2017 și până acum, actorul a fost acuzat de peste 30 de bărbaţi, odată cu apariția mișcării #MeToo. Una dintre cele mai vocale victime a fost un jurnalist care l-a acuzat pe Kevin Spacey că i-ar fi făcut avansuri sexuale pe vremea când avea 14 ani. Spacey s-a apărat atunci printr-un mesaj prin care a transmis că este „mai mult decât șocat și îngrozit" de această poveste.

Acuzațiile de acest fel au continuat, însă, să curgă la acea vreme și Spacey a mărturisit, într-un final, că este gay, după ce a fost acuzat că i-a făcut avansuri și actorului Anthony Rapp.


Anthony Rapp / Kevin Spacey

Rapp, care e cunoscut mai ales din serialul "Star Trek: Discovery", l-a acuzat pe Spacey că a încercat să-l agreseze pe când avea doar 14 ani, în anul 1985. Spacey a răspuns public spunând că nu își amintește incidentul, menționând însă că e posibil să se fi întâmplat, caz în care ,,e vorba, mai mult ca sigur, de un comportament nepotrivit al cuiva care era clar beat”, a precizat el.

Cu toate astea, Spacey, în vârstă de 58 de ani, a negat marea majoritate a acuzațiilor care i se aduc.

Citește și: Nimeni nu se aștepta la asta. Cât a încasat noul film al lui Kevin Spacey după ce a fost lansat

Kevin Spacey e considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. El a câștigat două premii Oscar pentru rolurile interpretate în filmele „The Usual Suspects” (1995) şi „American Beauty”. Din 2013, Spacey a jucat rolul principal în serialul „House of Cards”. 

Deși a negat majoritatea acuzațiilor care i-au fost aduse anul trecut, Spacey şi-a cerut totuși scuze pentru comportamentul nepotrivit pe care l-a avut față de câteva persoane în luna octombrie, dar de atunci nu a mai ieșit în presă cu nicio declarație oficială.

Tot în octombrie, anul trecut, Spacey a fost exclus din sezonul final al "House of Cards". De asemenea, în semn de protest și de solidaritate cu victimele lui Spacey, Ridley Scott a eliminat prestația lui Spacey din cel mai recent film al său, "Pentru toţi banii din lume/ All the Money in the World".

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni