• PRO TV
  • Într-o nouă ediție "România, te iubesc!", Rareș Năstase prezintă situația redeschiderii minelor închise

Într-o nouă ediție "România, te iubesc!", Rareș Năstase prezintă situația redeschiderii minelor închise

Într-o nouă ediție "România, te iubesc!", Rareș Năstase prezintă situația redeschiderii minelor închise

În duminica Floriilor, Rareș Năstase prezintă, la România, te iubesc!, un reportaj despre intenția guvernanților de a redeschide minele închise în ultimii 30 de ani. 

Cu un război la graniţa României şi cu multiple sancţiuni impuse Rusiei, s-a ajuns, inevitabil, la creşteri mari de preţuri, în economia mondială. Dar sunt și pașii tot mai mari din tehnologie, care, la rândul lor, impun nevoi noi, de materii prime pentru industriile viitorului.

De guvernanții noștri depinde dacă se vor așeza la masa negocierilor, pe principii corecte, sănătoase, din care economia românească să aibă de câștigat. Adică fără comisioane, parandărături, constrângeri și concesionări cu dedicație, fără băieți deștepți, care deschid uși și devin paravan pentru mari firme din străinătate. Statul roman, economia noastră - noi toți am putea beneficia de pe urma unor unități de procesare, lângă mine redeschise. Daca realmente se dorește”, spune Rareș Năstase.

Există toate condițiile ca statul român, care stă pe o comoară de materiale critice, metale rare și combustibili fosili, să devină un jucător important pe plan european și mondial. Mineritului energetic și non-energetic ar putea avea o nouă șansă, putem valorifica resurse vitale pentru omenire. Potențial există, iar guvernul vrea să redeschidă minele închise în ultimul deceniu. Însă vom ști cum să valorificăm acest potențial?

RESURSE INFINITE, POSIBILITĂȚI LIMITATE - un reportaj semnat de Rareș Năstase, duminică, de la ora 18:00. Sezonul România, te iubesc! este disponibil, online, și pe VOYO.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni