Kate Middleton a pus capăt zvonurilor potrivit cărora nu o suportă pe Meghan Markle

29 Noiembrie 2018, 10:41

Kate Middleton a pus capăt zvonurilor potrivit cărora nu o suportă pe Meghan Markle
Citeste mai mult despre: Meghan Markle, Kate Middleton,
Ducesele au tot fost în atenția presei în ultima vreme pentru că, spun surse din Palatul Kensington, cele două nu s-ar suporta. 

Cel mai recent, presa din Marea Britanie a speculat că decizia ducilor de Sussex de a se muta de la Palatul Kensington, unde stau alături de ducii de Cambridge, ar fi fost luată pe fondul neînțelegerilor tot mai mari și mai dese dintre Kate și Meghan. 

Richard Palmer, jurnalist apropiat familiei regale, a spus pentru publicația britanică Dail Mail: „Nu e vorba de vreun scandal de proporții, doar că Meghan și Kate nu sunt deloc apropiate. Kate pur și simplu nu o place, crede că Meghan a venit în Palatul Kensington cu o atitudine superioară, arogantă, și aceeași părere o au și angajații din Palatul Kensington.”

Palatul Kensington a primit numeroase solicitări din partea presei de a tranșa printr-un comunicat oficial această problemă, însă nu a dat curs invitațiilor de a lămuri problema.

Kate a clarificat, însă, situația în timpul unei plimbări în Leicester. Ducesa a fost întrebată de fani despre Meghan, iar răspunsul pe care l-a dat a lămurit situația, scrie presa internațională.

„Sunt foarte fericită pentru noul bebeluş. George, Louis Charlotte (n.r. copiii cuplului Kate - William) abia aşteaptă să aibă un verişor. [...] Sunt foarte, foarte bucuroasă și îi doresc tot binele din lume lui Meghan.", a spus Kate.

Context: 

Știrea că Prințul Harry și soția sa, ducesa Meghan, se vor muta din Palatul Kensington la Frogmore a făcut vâlvă în presa britanică și a întețit zvonurile că Ducesele nu se suportă, mai ales că decizia a fost anunțată fără a oferi și un motiv.

Surse din Palatul Regal au declarat atunci pentru publicația britanică The Daily Mail că William și Kate nu ar fi avut cuvinte prea frumoase la adresa lui Meghan. „William și Kate nu o plac pe Meghan. Li se pare că nu au nimic în comun cu ea. [...] Nu le place mai mult nici atitudinea lui Harry, mai ales când Harry le spune mereu că tot ceea ce Meghan vrea, Meghan trebuie să primească.”, spune sursa citată de Daily Mail.

Nici Meghan nu pare să facă eforturi prea mari pentru a le intra în grații lui William, Kate, Reginei și angajaților din Kensington. 

Presa britanică a scris de curând că asistenta personală a lui Meghan a demisionat la doar șase luni după nunta Ducesei de Sussex cu Harry. Amy Pickerill, asistenta Ducesei, a demisionat după ce ar fi spus, în prealabil, că Meghan „are o atitudine dificilă” și că relația ei cu angajații din Palatul Kensington e una destul de spinoasă.

Daily Mail a mai scris și cu alte ocazii că, potrivit unor surse din anturajul regal, până și Regina ar fi avertizat-o pe Meghan în privința atitudinii pe care o are față de angajați.

„Meghan a venit cu o atitudine superioară și cu foarte multe pretenții. Regina e foarte nemulțumită de felul în care îi tratează pe angajați și i-a atras atenția în nenumărate rânduri.”, a spus sursa citată de Daily Mail. 

Demisia asistentei, mai scrie publicația britanică, ar fi luat prin surprindere pe toată lumea, dat fiind că era unul dintre cei mai apreciați angajați ai Casei Regale.

Pickerill e al treilea angajat care demisionează în ultimele șase luni pe fondul zvonurilor despre atitudinea Ducesei.

Contactat de jurnaliștii de la People, biroul de presă al Palatului Kensington a refuzat să comenteze informaţia despre demisia lui Pickerill, care a fost transferată la începutul anului în subordinea directă a lui Meghan.




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO