• PRO TV
  • Lady Gaga și Joaquin Phoenix fac echipă în Joker 2. Când va fi lansat filmul

Lady Gaga și Joaquin Phoenix fac echipă în Joker 2. Când va fi lansat filmul

Lady Gaga și Joaquin Phoenix fac echipă în Joker 2. Când va fi lansat filmul

Lady Gaga și Joaquin Phoenix vor face echipă în continuarea filmului premiat cu Oscar, „Joker”. Pelicula, intitulată “Joker: Folie à Deux”, va fi lansată pe 4 octombrie 2024, la exact cinci ani de la lansarea primului film.

Continuarea superproducției "Joker" din 2019 va fi un musical, iar Lady Gaga se alătură universului DC Comics într-un rol ce se speculează a fi cel al lui Harley Quinn - psihiatra lui Joker, care îi devine parteneră. Aceasta va fi a treia reprezentare a personajului Harley Quinn, după ce în trecut rolul a fost jucat de către Margot Robbie în „Suicide Squad” și „Birds of Prey”, în timp ce Kaley Cuoco i-a dat voce antagonistei în serialul animat „Harley Quinn”.

Inițial, „Joker” ar fi trebuit să fie un film de sine stătător, dar, după ce filmul cu rating R a generat peste 1 miliard de dolari la nivel global și i-a adus lui Joaquin Phoenix un Oscar, ideea unei continuări a fost firească. Se spune că pentru a reveni în rolul lui Arthur Fleck - cel care se transformă în clovnul răufăcător - Joaquin Phoenix va primi 20 de milioane de dolari.

Denumirea de "Folie à Deux” desemnează o tulburare psihotică în comun, care afectează persoanele care trăiesc împreună, în general membrii aceleiași familii.

Sursă foto: Getty Images

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni