Lino Golden, în război cu Alex Velea. Artistul a anunțat că renunță la colaborarea cu "tatăl adoptiv"

Lino Golden, în război cu Alex Velea. Artistul a anunțat că renunță la colaborarea cu  tatăl adoptiv
Data: 05 Octombrie 2020
Lino Golden și Mario Fresh au fost doi dintre protejații lui Alex Velea. Încă de când erau mici au stat alături de artist, în casa lui, și au învățat “cu ce se mănâncă” industria muzicală.

După mulți ani de colaborare și după multe piese de top, cei doi au ales să meargă pe drumuri diferite. Primul care a renunțat la colaborarea cu Velea a fost Mario Fresh, dar nu a dorit să vorbească foarte mult despre această separare, spunând că a fost vorba de o diferență de idei.

Recent, și Lino Golden a renunțat la colaborarea cu Alex Velea, dar în cazul lui lucrurile s-au complicat. În mediul online, au apărut informații cum că Lino o să scoată o piesă cu Abi Talent, acesta din urmă având un conflict imens cu Alex Velea, în care și-au adresat cuvinte foarte grele. Un motiv pe care Lino l-a invocat a fost, la fel ca în cazul lui Mario Fresh, diferența de idei.

De aici, situația a ajuns într-un punct în care artiștii care au rămas în Golden Boy Society și inclusiv Alex Velea îl atacă dur pe Lino Golden în mediul online. “Alex Velea e Tatăl tău! Te-a adus în București când aveai 500 de kg și a crezut în tine când nimeni n-ar fi pariat 1 leu. Te-a dus la școală de mânuță, te-a ținut în casă, ți-a dat de mâncare. Ți-a dat haina de pe el, ți-a scris piesele cu care ai avut succes, ți-a dat până și numele ăsta "Lino", lucruri cu care azi te mândrești că sunt ale tale, Radule”, a scris Joklass, pe pagina lui de Instagram.

Lino a decis că trebuie să răspundă și a scris pe Instagram: “Să vă intre bine în cap, că văd că sunteți bolnavi. Singurul meu tată e tata și atât”, a scris artistul pe pagina lui de Instagram.

Astăzi, când Lino Golden a împlinit 23 de ani, Alex Velea i-a urat la mulți ani artistului pe Instagram, într-un mod destul de dur, lăsând să se înțeleagă ca va urma o răzbunare: “Nu mai încerca să îndulcești situația și să te victimizezi, cum ai făcut toată viața. Te-am ferit prea mult de insucces, frustrări și bătăi (pe care tot tu, bătăușule, le-ai generat). În schimb, tu ți-ai băgat frații la înaintare după ce i-ai îmbârligat să se certe cu toată lumea cu care aveați doar tu probleme.

Te-ai înjurat de morți, de familii, cu acest boschet de preerie zis și Abi, ca, mai apoi, să fie fratele tău… Nu te mai cunosc, noi nu te-am crescut și învățat așa… De ziua ta, sper să ai parte de toată fericirea pe care o mimezi pe Instagram. La mulți ani, Șerpișorule! Aaaa și apropo… Nu s-a încheiat nimic, abia începe” , a fost mesajul lui Alex Velea.
 

Educație sexuală pe TikTok


 

FULLSCREEN
Lino Golden, în război cu Alex Velea. Artistul a anunțat că renunță la colaborarea cu "tatăl lui adoptiv"
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies