• PRO TV
  • Masura istorica anuntata de McDonald's. Cu ce vor fi inlocuiti cartofii prajiti

Masura istorica anuntata de McDonald's. Cu ce vor fi inlocuiti cartofii prajiti

Masura istorica anuntata de McDonald's. Cu ce vor fi inlocuiti cartofii prajiti

McDonald's a anuntat ca va incepe sa le ofere clientilor optiunea de a inlocui cartofii prajiti cu salata, fructe sau legume, ca parte dintr-o campanie de introducere a unor produse mai sanatoase in meniuri.

Schimbarea va fi implementata la inceputul anului viitor in Statele Unite, unde oamenii vor putea alege o salata in loc de cartofi prajiti, fara a plati in plus. Potrivit companiei, clientii pot face deja astfel de schimburi in unele tari, printre care si Franta, scrie huffingtonpost.com, citat de Mediafax.

Chiloti lungi sau pantaloni minusculi? In ce tinuta indrazneata a aparut Rihanna pe scena din Australia, dupa ce a fost acuzata ca ar consuma droguri - FOTO

McDonald's Corp. a informat ca lucreaza ca optiunile sa fie disponibile in 20 dintre cele mai mari piete ale sale din lume, ceea ce constituie 85% din vanzari.

Schimbarea a fost anuntata la New York, unde CEO-ul Don Thompson a aparut pe scena alaturi de fostul presedinte Bill Clinton.

Intr-un interviu, Thompson a spus ca McDonald's urmareste sa se axeze pe produse mai sanatoase, una dintre masuri fiind extinderea ofertei de fructe si legume in alte parti ale lumii, precum porumb si kiwi pe bat.

In plus, McDonald's intentioneaza sa foloseasca ambalajele pentru a face optiunile sanatoase mai atractive pentru copii. De exemplu, o garnitura de cartofi ar putea fi vanduta intr-un ambalaj mai vesel colorat. Parintii vor putea in continuare sa comande  apa minerala alaturi de pachetele Happy Meal, dar McDonald's va promova doar lapte, suc si apa pe meniuri si in reclame. intreaga publicitate pentru copii va include un mesaj care indeamna la "nutritie distractiva" si la "bunastarea copiilor".

Directorul politicilor de nutritie la Centrul pentru Stiinta in interesul public (Center for Science in the Public Interest), Margo Wootan, a spus ca eliminarea apei minerale din meniul Happy Meal-urilor a fost un pas mare pe care si celelalte lanturi fast-food ar trebui sa-l urmeze. Totusi, a continuat aceasta, insistenta de a include mesaje nutritionale pozitive in reclamele pentru copii ar servi la crearea unei "aure de sanatate" pe care McDonald's nu o merita cu adevarat.

"Schimbarile aduse de McDonald's fac mancarea mai sanatoasa intr-o oarecare masura. Dar nu cred ca un hamburger si niste cartofi sunt ceea ce eu as considera sanatos", a argumentat Wootan.

Anuntul a fost facut in contextul in care McDonald's se confrunta cu critici din partea adeptilor unui stil de viata sanatos si in care se straduieste sa fie la curent cu gusturile schimbatoare ale clientilor in materie de fast-food. La sfarsitul anului trecut, compania a raportat prima sa scadere in vanzarile lunare din aproape un deceniu.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni