• PRO TV
  • Michael Douglas se teme ca fiul și fiica sa să nu devină dependenți de alcool și droguri

Michael Douglas se teme ca fiul și fiica sa să nu devină dependenți de alcool și droguri

Michael Douglas se teme ca fiul și fiica sa să nu devină dependenți de alcool și droguri

Michael Douglas se teme că fiul și fiica ar putea moșteni „gena dependenței de alcool și droguri” cu care, spune el, a trebuit „să se lupte toată viața”. 

Actorul, în vârstă de 74 de ani, a spus într-un interviu acordat publicației Mirror că se teme că Dylan (18 ani) și Carys (15 ani) ar putea fi nevoiți să ducă „aceeași bătălie” pe care a dus-o el. 

Douglas a fost internat, de-a lungul timpului, la dezalcoolizare și dezintoxicare.

Și fiul său mai mare, Cameron (39 de ani), a fost dependent de heroină, în timp ce Eric (46 de ani), fratele actorului, a murit în urma unei supradoze, în 2004. 

„Mi-am propus să învăț noțiuni de genetică. Această genă a dependenței se află atât în familia mea, cât și în a cea a lui Catherine. Mă tem să nu devină și ei dependenți.”, a spus Douglas.

Actorul a mai spus, în urmă cu ceva timp, pentru The Wall Street Journal, că are foarte des conversații cu cei doi copii ai săi despre alcool și droguri. 

„Am avut o problemă cu alcoolul. Tocmai îmi pierdusem părinții și alcoolul m-a ajutat. M-a ajutat să aflu și câteva lucruri despre mine. Asta nu înseamnă că eu cred că alcoolul și drogurile sunt bune.”, a spus atunci actorul. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni