Mr. Bean, in razboi cu biserica

Mr. Bean, in razboi cu biserica
Citeste mai mult despre: Rowan Atkinson, biserica, Mr Bean,
Data: 25 Septembrie 2011
De-a lungul anilor, actorul Rowan Atkinson, cunoscut in intreaga lume ca Mr. Bean, a jucat numeroase roluri in care a interpretat preoti si vicari. Dar actorul nu ii are deloc la suflet pe clerici, pe care ii acuza de infumurare, aroganta si egoism.

El a recunoscut  intr-un interviu pentru The Times Magazine ca nu ii e deloc drag de clerici si ca a purtat haina preoteasca in filme din cu totul alte motive decat afectiunea pentru aceasta tagma, scrie dailymail.co.uk.

Inainte credeam ca rolurile satirice pe care le jucam, schitele pe care le faceam erau doar exagerari despre oameni care in realitate erau bine intentionati. Acum mi-am dat seama ca greseam. Clericii pe care i-am intalnit pana acum, mai ales cei din Biserica Anglicana, sunt foarte ingamfati si aroganti si se cred buricul pamantului”, sustine actorul, care a fost nascut si crescut in religia anglicana.

Unul din cele mai cunoscute roluri ale sale ca vicar este cel al parintelui Gerald in filmul din 1994 “Patru nunti si o inmormantare”, in regia lui Richard Curtis. “Cred ca tot noroiul pe care l-am aruncat eu si Richard Curtis in tagma preoteasca prin filme a fost pe deplin meritat”, spune el.

Pozitia lui Mr. Bean vine la scurt timp dupa ce Biserica Anglicana a lansat un program prin care incearca sa ii convinga pe englezi sa mearga duminica la biserica, asa cum faceau acum zeci de ani.

In ciuda faptului ca Biserica Anglicana numara peste 25 de milioane de membri, botezati in aceasta religie , doar 1 milion dintre ei merg in mod regulat la slujbe la biserica.




VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies