• PRO TV
  • Noi probleme pentru Kevin Hart, după ce era să moară în accident: un proces de 60 de milioane $

Noi probleme pentru Kevin Hart, după ce era să moară în accident: un proces de 60 de milioane $

Noi probleme pentru Kevin Hart, după ce era să moară în accident: un proces de 60 de milioane $

Comediantul Kevin Hart nu va râde prea curând din cauza necazurilor care se țin scai de el.

După ce era să moară, la începutul lunii septembrie, într-un accident rutier provocat de un prieten de-ai săi, Kevin Hart primește încă o lovitură. Actorul de 40 de ani a fost dat în judecată de un fotomodel care pretinde că a filmat-o în timp ce întreținea relații sexuale cu el într-o cameră de hotel din Las Vegas.

Întâmplarea a avut loc în anul 2017, iar Kevin Hart a negat atunci că ar fi fost implicat în acest eveniment. Imaginile intime au ajuns în mediul online și i-au făcut rău lui Hart, căsătorit doar de un an cu Eniko Parrish.

Comediantul a susținut mereu că a fost o victimă a reprezentanților hotelului și a încercat să afle adevărul pentru a-și spăla imaginea.

La vremea respectivă, acuzatorea lui, Montia Sabbag, a acceptat această versiune. Un prieten de-ai actorului, J. T. Jackson, a fost ulterior arestat pentru tentativă de extorcare. 

Montia Sabbag (dreapta), împreună cu avocata ei. FOTO: Profimediaimages.ro

Acum, scrie TMZ, femeie de 28 de ani s-a răzgândit și a deschis un proces pe numele actorului, căruia îi cere despăgubiri de 60 de milioane de dolari. Ea crede că cei doi bărbați au acționat împreună pentru a obține beneficii de imagine. Totuși, la nivelul anului 2017, Kevin Hart era cel mai popular actor de comedie din lume, prin urmare nu ar fi avut nevoie de publicitate.

Kevin Hart a susținut că și el a fost o victimă a tentativei de extorcare din partea lui J. T. Jackson. Mai mult, el spune că nu știa de existența camerei video din camera de hotel.

Vezi și: VIDEO Cum s-a produs accidentul în care era să moară Kevin Hart

Actorul, care în prezent se reface după cumplitul accident de mașină de la 1 septembrie, va trebui să demonstreze acest lucru în instanță. Deocamdată, Hart nu poate părăsi clinica de recuperare unde a fost mutat pentru continuarea terapiei.

Fotografii: Profimediaimages.ro/Getty Images

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni