• PRO TV
  • O țară cu aproape aceeași populație ca a României a învins noul coronavirus: niciun caz local de peste 6 luni! Ce au făcut?

O țară cu aproape aceeași populație ca a României a învins noul coronavirus: niciun caz local de peste 6 luni! Ce au făcut?

O țară cu aproape aceeași populație ca a României a învins noul coronavirus: niciun caz local de peste 6 luni! Ce au făcut?

În timp ce multe țări din întreaga lume au atins noi valori maxime în cazurile de infectare cu noul coronavirus, Taiwan a obținut un alt tip de record, unul pozitiv : 200 de zile fără un caz transmis local, adică practic șase luni și jumătate fără pandemie. 

Ce a făcut bine această insulă cu 23 de milioane de oameni? 
 
Potrivit publicației online Time, Taiwan a avut în total 550 de cazuri confirmate, cu doar șapte decese. Experții spun că închiderea frontierelor devreme și monitorizarea strânsă a călătoriilor au jucat un rol important pentru combaterea virusului. Alte măsuri includ urmărirea riguroasă a contactelor umane, carantina impusă și purtarea universală a măștii. Mai mult, experiența mortală a Taiwanului cu virusul SARS i-a speriat pe oameni și i-a făcut să se conformeze.

„Taiwanul este singura țară importantă care a reușit până acum să elimine transmisia comunitară a noului coronavirus”, a spus Peter Collignon, medic pentru boli infecțioase și profesor la Școala de Medicină a Universității Naționale Australiene. Taiwan „a avut probabil cel mai bun rezultat din întreaga lume”, a spus el, și este „și mai impresionant” pentru o economie cu o populație de aproximativ aceeași dimensiune ca Australia, cu mulți oameni care trăiesc aproape unul de altul în apartamente obișnuite.




 

Taiwanul va fi printre puținele economii care vor crește în acest an, guvernul anticipând în august că produsul intern brut se va extinde cu 1,56% în 2020.
 
Totuși, Taiwan nu e total în afara pericolului, deoarece a înregistrat 20 de cazuri importate în ultimele două săptămâni, cazuri venite în special din țările din Asia de Sud-Est, precum Filipine și Indonezia. 
 
“Ceea ce țările cu infecții în creștere pot învăța din experiența taiwaneză este că nimic nu funcționează fără identificarea corectă a celor pozitivi și carantinarea lor, dar mai ales fără identificarea contacților lor și carantinarea acestora”, a declarat Chen Chien-jen, fostul vicepreședinte și epidemiolog din Taiwan, într-un interviu.
 
De asemenea, întrucât nu este ușor să-i faci pe oameni să rămână în carantină, Taiwan a luat măsuri pentru a oferi livrarea meselor și a produselor alimentare și chiar crearea Line Bot, un robot care trimite mesaje text și chat pe care îl pot folosi cei carantinați. Există, de asemenea o pedeapsă aspră: cei care încalcă carantina se confruntă cu amenzi de până la un milion de dolari NT (35.000 dolari).

Iată cum Taiwanul a atins acest nivel:

Controlul frontierelor
 
Taiwanul a fost închis tuturor nerezidenților la scurt timp după izbucnirea pandemiei în ianuarie și de atunci  țara a păstrat un control strict asupra granițelor sale.
 
Măști și distribuția acestora
 
Decizia de a depozita și de a avea o distribuție centrală a măștilor faciale a jucat un rol cheie în succesul Taiwanului. La începutul pandemiei, guvernul a depozitat toate măștile de față produse pe plan intern și a interzis exportul. În termen de patru luni, companiile au crescut producția de la 2 milioane la 20 de milioane de unități pe zi, permițând insulei să rationeze măști rezidenților în mod regulat. Țara nu s-a confruntat niciun moment cu lipsa măștilor, cum au pățit alte state. 

Urmărirea și carantinarea celor pozitivi și a contacților lor

Taiwan a conectat 20 până la 30 de contacte la fiecare caz confirmat și i-a carantnat pe toți. În situații extreme, cum ar fi cea a unui lucrător la un club de hostess din orașul Taipei, guvernul a urmărit până la 150 de contacte. Apoi, toate contactele au fost supuse unei carantine la domiciliu de 14 zile, chiar dacă apăreau negative. 
 
Până în prezent, aproximativ 340.000 de persoane au fost în carantină acasă, cu mai puțin de 1.000 de amenzi pentru încălcarea acesteia. 
 
Experiență SARS

Lecțiile dureroase ale epidemiilor din trecut au deschis calea succesului Taiwanului în lupta împotriva Covid-19. În plus, Taiwanul a experimentat pandemii precum gripa aviară și gripa H1N1. Ca urmare, locuitorii săi sunt extrem de conștienți legat de obiceiurile de combatere a bolilor, cum ar fi spălarea mâinilor și purtarea măștii.

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA ÎNTREBAREA MESEI ROTUNDE:


FOTO: SHUTTERSTOCK

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni