(P) Care sunt influențele fumatului asupra implanturilor dentare

(P) Care sunt influențele fumatului asupra implanturilor dentare
Una dintre cele mai recomandate soluții de înlocuire a dinților lipsă este implantul dentar. Deși este un tratament costisitor, restabilește atât funcționalitatea, cât și aspectul estetic plăcut.

Cu toate acestea, există o serie de contraindicații și reguli pe care pacienții trebuie să le respecte atunci când aleg chiar și cele mai bune și mai performante implanturi dentare. Dintre acestea, renunțarea la fumat este cea mai importantă și, se pare, cea mai dificilă.

Cum influențează fumatul un implant dentar

Dat fiind faptul că, pentru majoritatea oamenilor, impactul fumatului asupra dinților sau asupra implanturilor dentare se rezumă doar la colorarea acestora, medicii atrag atenția asupra unor urmări mai grave.

De exemplu, nicotina „arde” țesuturile moi din cavitatea bucală și împiedică buna funcționare a glandelor salivare. De asemenea, scade fluxul sangvin, împiedicând astfel integrarea biologică a implantului dentar.

Pentru a înțelege mai bine efectele negative pe care fumatul le are asupra implantului dentar, trebuie să înțelegem cum se inserează acesta.Implantul dentar, cu toate elementele sale componente, are rolul de umple golul apărut în urma pierderii unui dinte și de a reda danturii un aspect normal și estetic.

Implantul propriu zis reprezintă un șurub ce se va insera în osul maxilarului, ținând locul rădăcinii. Pentru rezistența acestuia, structura osoasă a maxilarului trebuie să fie cât mai sănătoasă, iar fumatul este factorul principal care împiedică acest fapt.

Care sunt principalele efecte negative ale fumatului asupra implantului dentar

Fumatul este un obicei nesănătos, care afectează întregul organism. Asupra unui implant dentar, acesta are următoarele efecte negative:

scade fluxul sangvin de la nivelul țesuturilor osoase (nivelul maxilarului), împiedicând astfel integrarea osoasă a implantului;

datorită scăderii fluxului, vindecarea osoasă și a țesuturilor, în ansamblu, are loc mult mai lent;

șansele ca structura osoasă din jurul implantului să fie semnificativ deteriorată cresc odată cu sporirea cantității de fum ce intră în contact cu cavitatea bucală;

diminuarea secreției salivare cauzată de fumul de tutun, favorizează proliferarea bacteriilor și crește astfel riscul de infecții în jurul implantului.

Este bine cunoscut faptul că un implant dentar are un preț mai mare față de alte soluții de restaurare a dinților pierduți. De aceea, investiția trebuie să se justifice, iar acest lucru presupune înlăturarea tuturor acelor obiceiuri nesănătoase care ar putea influența succesul implantului dentar. Renunțarea la fumat, în favoarea menținerii sănătății cavității bucale și a unui zâmbet de invidiat, este astfel absolut necesară. Chiar dacă poate părea dificilă, nu este imposibilă!

Recomandările cadrului medical al clinicii Trident

Trident, centru de excelență în stomatologie, oferă servicii premium, la cele mai înalte standarde de calitate. Experiența și profesionalismul cadrelor medicale sunt atuuri pentru care orice tratament realizat în cadrul clinicii are o rată impresionantă de succes.

În legătură cu procedurile de înlocuire a dinților lipsă, pentru că majoritatea pacienților sunt mai preocupați de prețul unui implant dentar, în principal, și mai puțin de regulile ce trebuie respectate înainte și după inserarea acestuia, medicii atrag atenția asupra fumatului. Consecințele severe ale acestui viciu se resimt în întreg organismul și, deși mulți pacienți nu conștientizează că „întreg organismul” înseamnă, implicit, și cavitatea bucală, aceștia nu renunță la fumat nici după procedura de implantare.

La Trident, chiar de la prima consultație pacientul primește toate informațiile necesare despre implantul dentar: ce presupune acesta, care sunt factorii care influențează reușita implantării, care sunt riscurile etc.

Prin explicarea modului în care acest viciu afectează succesul implantului se dorește ca, atât cei care vor să apeleze pe viitor la procedura de implantare, cât și cei care au beneficiat deja de acest tratament, să conștientizeze impactul negativ pe care fumatul îl are asupra cavității bucale.

Renunțarea la fumat nu trebuie avută în vedere doar pentru reușita implantului dentar, ci și pentru sănătatea și buna funcționare a întregului organism. Pentru că efectele fumatului nu se resimt imediat, oamenii ar trebui să se documenteze mai mult și să acorde o deosebită atenție mecanismului prin care acesta afectează întregul organism.




Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO