• PRO TV
  • (P) Ce este directiva ePrivacy?

(P) Ce este directiva ePrivacy?

(P) Ce este directiva ePrivacy?

Deși GDPR face o treabă extraordinară în protejarea datelor cu caracter personal, (nume, adresă sau istoric medical), a fost considerată necesară o completare în ceea ce privește susținerea confidențialității în mediul online.

Astfel, în ajutorul GDPR a fost creat directiva ePrivacy, Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind respectarea vieții private și protecția datelor cu caracter personal în comunicațiile electronice. Acesta este menit să asigure confidențialitatea tuturor comunicațiilor electronice.

Ce protejează ePrivacy?

Având în vedere cazurile celebre de scurgeri de informații precum și utilizarea din ce în ce mai complexă a comunicațiilor online, se pune din ce în ce mai mult accent pe confidențialitatea comunicațiilor electronice. Comunicarea nu se mai face doar prin intermediul companiilor de telefonie sau pe e-mail, ci și prin intermediul aplicațiilor precum Whatsapp sau folosind rețelele de socializare precum Facebook. 

Astfel, pentru a putea ține pasul cu cu schimbarea rapidă a modului în care comunicăm, s-a simțit nevoia unei completări a GDPR, care să se concentreze în mod specific pe comunicarea electronică. Astfel, e-Privacy are grijă ca organizațiile ce oferă servicii de   comunicații online să aibă aceleași obligații precum cele tradiționale în ceea ce privește:

Mesajele pe care le transmiți prin intermediul internetului, fie ele pe e-mail sau mesageria unei aplicații sau rețele de socializare

  • Apelurile audio
  • Apelurile audio-video

Mai mult, odată intrat în vigoare Regulamentul ePrivacy, companii precum Facebook, Instagram, Whatsapp, Gmail sau altele vor fi obligate să șteargă conversațiile utilizatorilor de pe serverul lor, dacă aceștia nu și-au dat acordul de păstrare.

Consimțământul în cazul ePrivacy

Spre deosebire de GDPR, în cazul comunicațiilor online este important ca utilizatorul să își poată retrage acordul oricând. Astfel, deoarece datele se prelucrează non-stop în cazul comunicațiilor online, operatorii vor fi nevoiți să implementeze metode specifice pentru a reaminti utilizatorilor, la intervale periodice, faptul că pot renunța la prelucrarea datelor.

Drepturile oferite de ePrivacy

Separat de drepturile pe care le au sub aripa GDPR, persoanele fizice și juridice, datorită ePrivacy, au drepturi suplimentare în ceea ce privește comunicarea electronică:

  • pot împiedica prezentarea identificării în cazul unui anumit apel, al unei anumite conexiuni sau în mod permanent;
  • pot împiedica prezentarea identificării liniei apelante în cazul apelurilor primite;
  • pot respinge apelurile primite;
  • pot bloca apelurile primite de la numere specifice sau de la surse anonime;
  • au dreptul să nu accepte utilizarea de comunicații în scopuri de marketing direct, dacă nu și-au exprimat acordul în acest sens.  

Trebuie menționat faptul că, dacă se constată atât încălcarea drepturilor prevăzute de GDPR, cât și cele reglementate prin ePrivacy,  persoana afectată poate intenta acțiuni în justiție sau poate depune o plângere la o autoritate de supraveghere.

Implementarea ePrivacy și costurile suplimentare

Fără îndoială, să implementezi ePrivacy poate să aducă costuri suplimentare. Există însă câteva măsuri de evitare a acestor costuri suplimentare, precum:

  • Eliminarea bannerelor și anunțurilor privind cookie-urile.
  • Reducerea la minim a cererii de date cu caracter personal.
  • Centralizarea softurilor în conformitate cu desfășurarea activităților firmei.
Cookie-urile și rolul lor

Cookie-urile sunt folosite pentru a eficientiza funcționarea site-ului în raport cu preferințelor utilizatorilor. De asemenea, sunt folosite pentru monitorizarea navigării pe internet, pentru crearea profilurilor de utilizator și pentru a afișa mesaje publicitare specifice, în funcție de preferințele utilizatorului.

  • Orice site care dorește să utilizeze module cookie trebuie să ceară consimțământul înainte de a instala un astfel de fișier pe calculatorul sau dispozitivul mobil.
  • De asemenea, acesta trebuie să informeze și cum va fi folosită informația obținută cu ajutorul lor.
  • Trebuie să existe posibilitatea de retragere a consimțământului.

Chiar dacă prin Regulamentul GDPR se protejează dreptul la viață privată și de protecție a datelor personale, creșterea continuă a utilizării comunicațiilor online cere, fără îndoială, o reglementare mai amănunțită și mai specifică a utilizării și protejării informațiilor oferite de către o persoană în mediul online. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni