(P) Cele mai căutate poezii în 2019

Pe lângă romanele de dragoste cunoscute, polițiste sau SF, poeziile reprezintă lectura cea mai plăcută. 

Află, din rândurile de mai jos, care sunt cele mai căutate poezii în 2019, pe care le poți citi atunci când te așezi confortabil, în locul tău preferat.


Poezii pentru copii
 

Iată care sunt cele mai cunoscute poezii pentru copii, pe care le poți citi întotdeauna celor mici:

Acuarelă, de George Topârceanu

 

                     În pădurea de cristal

                     Ca un alb decor de teatru,

                        Stau copacii vertical

                        (Trei plus douăzeci şi patru).
 

                        Înger trist de abanos,

                        Înger mic

                        S-a trezit cu faţa-n jos

                        Într-un cuib de borangic.

                        Un luceafăr ideal,

                        Verde i s-a prins pe gene,

                        Ca un fulg de papagal

                        Din păduri braziliene.

                        Iar căpşunii de pe jos

                        Îi trimit în nări mireasmă

                        De tămâie şi aghiazmă,

                        Pruncului de abanos.

 

O furnică poetă, de Ana Blandiana

 

                       În timp ce scriu

                       Pe tocul meu

                       Se urcă o furnică.

                       Ştie şi ştiu

                        Că n-are de ce

                        Să-i fie frică.

                        Nici s-o alung,

                        Nici s-o omor,

                        Nu-mi stă în fire.

                        O singură nenorocire:

                        Fără s-o observ, din greşeală,

                        S-o moi cu peniţa în cerneală

                        Şi să devină singura furnică albastră

                        De pe planeta noastră.

                        Ba, dacă bea din cerneală un pic,

                        Nu se mai poate face nimic:

                        Devine singura furnică poetă

                        De pe planetă.

                        Şi atunci, trebuie să facă cerere

                        Şi reclamaţie

                        Să fie primită (de greiere!)

                        În uniunea de creaţie.

 

Tanu, de Elena Farago

                        Tanu i-un motan cuminte,

                        Şi-i atâta de curat,

                        C-are voie să se culce

                        Chiar cu pernele din pat.

                        Ilenuţa îl iubeşte

                        Şi se joacă mult cu el,

                        Astăzi însă-i supărată,

                        Nu l-a mângâiat defel!

                        „Miau!” o-mbie din fereastră,

                        Dar fetiţa stă pe loc:

                        – Taci, măi Tanule, că mie

                        Nu-mi mai vine să mă joc!

                        – Ce-ai păţit?

                        – Nimic, dar mama

                        Aşa aspru m-a certat!

                        – I-ai greşit ceva?

                        – De unde!?

                        Pentru că nu m-am spălat!

                        – Ştii, fetiţa mea cuminte,

                        Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,

                        Pentru asta, te-aş şi bate

                        Dac-ai fi copilul meu!

Poezii de dragoste

 

Dorul, de Lucian Blaga

Seţos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii

cu palmele-amândouă, cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Şi totuşi tu-mi şopteşti: “Mi-aşa de dor de tine!”

Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi

pribeag pe-un alt pământ.

 

Femeie,

ce mare porţi în inimă şi cine eşti?

Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,

să te ascult

şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,

din care înfloresc aievea – veşnicii.

 

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aș iubi, de Adrian Păunescu

Altceva nu-i nimic

Şi mereu mă complic

Şi ce simplu mi-ar fi,

Dacă nu te-aş iubi.

 

Dacă m-aş lua după pretexte,

dacă-aş trage unde e uşor,

nici nu trebuia s-aud de tine

şi-mi era mai de folos să mor.

 

M-am băgat de bună voie slugă,

dragostei morale ce ţi-o port,

dar pricep că mi-ar fi fost rentabil

să privesc destinul ca pe-un sport.

 

Nu-i o simplă încăpăţânare,

pentru un ambiţios pariu,

dar aleg o cale complicată,

tocmai din motivul că sunt viu.

 

Eu detest relaţia burgheză,

decorată circumstanţial,

mă închin la legile naturii

şi salut iubirea, ca scandal.

 

Mama ei de viaţă prefacută,

tatăl ei de soartă la mezat,

te iubesc în felul unui trăznet,

te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

 

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie

cu acest fel de a trăi al meu,

totuşi, vreau să ştii că, din pacate,

dragostea e o dificultate,

fără care-ar fi cu mult mai greu.

 

Cântec de inimă albastră, de Mircea Dinescu

Mai ştii cum te strigam pe-atunci

“icoană cu picioare lungi”

 

veneai pe rîu sau rîu erai

curgeai în mine pînă-n rai

 

cu limba preschimbată-n bici

vînam pe coapse iepuri mici

 

vînam prin pulpe fîn mieriu

erai mireasmă eram viu.

 

Dar of of of desiş de ochi

acum de mine trag trei popi

 

carnea-mi miroase de pe-acum

a scîndurică de salcîm

 

pe cînd mînzeşte muşti din cai

mie ţărîna-mi spune hai,

 

mie ulcica-mi spune blid,

iubire – măr rostogolit

Poezii despre mamă

M-a crescut mama în poală, de Nina Cassian

 

M-a crescut mama în poală

De la leagăn pân’ la școală.

Zile-ntregi și nopți de-a rândul

Mi-a vegheat somnul și gândul.

M-a-nvățat să gânguresc,

Să zic mama, să zâmbesc.

M-a-nvățat apoi prin casă

Primii pași până la masă.

M-a-nvățat să nu m-alint

M-a-nvățat să nu mint,

Să nu știu ce este frica,

Toate m-a-nvățat mămica.

Mamă bună, mama dragă,

Te-oi iubi o viață-ntreagă

Pentru tot ce ai făcut,

Pentru că tu m-ai crescut!

De ziua mamei, de Elena Farago

Eu nu sunt destul de mare

Ca să pot să-nvăț măcar

De pe carte o urare.

Și nu sunt destul de mare

Ca să-ți dau un dar.

Dar îți dau o sărutare,

Ici, pe obrăjor

Și pe mâna asta care

Mă-ngrijește-n fiecare zi

Cu atâta dor!

Zile lungi și voie bună

Îți doresc eu mult,

Și mă rog de flori să-ți spună

Să mă ierți, mămică bună,

Că nu știu mai mult!

Mama, de Grigore Vieru

Foicică dulce poamă,

Toată lumea are mamă:

Mielul, iedul, ursulică,

Puiul cel de rândunică.

Fuge noaptea și dispare,

La tot puiul bine-i pare,

Că din nou e dimineață

Și-și vede maica la față.

Poezii despre primăvară

 

Ghiocei, ghiocei, de Lucia Olteanu

Când se lasă seara

mama nu mai aprinde lumina.

Doar a venit primăvara!

Au ieșit ghioceii

și, lampas cu lampas,

au făcut din pământ

un cer înstelat.

 

Pentru tine, primavara, de Otilia Cazimir

Șiruri negre de cocoare,

Ploi călduțe și ușoare,

Fir de ghiocel plapând,

Cântec îngânat în gând,

Sărbătoare…

 

Zumzet viu prin zarzări. Oare

Cântă florile la soare?

Că pe crengi de floare pline

Nu știi: flori sunt, ori albine?

Pentru cine? …

 

Pentru tine, primăvară,

Care-aduci belșug în țară,

Care vii,

Peste câmpii,

Cu bănuți de păpădii

Și cu cântec de copii!

 

Primăvara, de Duiliu Zamfirescu

Bine-ai venit din nou la noi

Surată primăvară,

Să mai răsune prin zăvoi

Teleanca turmelor de oi

Și cucul pierde-vară.

 

Bine-ai venit cu părul prins

În mărgăritarele,

Cu trupul pe sub sân încins

În volburate într-adins

Rochiti de rândunele.

 

Mireasă-n carul tău de flori

Cu fluturi prin bulendre,

Aduci taraf de cântători,

Vioarele-n privighetori

Iar cobză-n macalendre.

 

Dai lumii sufletul senin

Și dor de poezie,

Dai chef de joc și de pelin

Și poate, un pahar cu vin

Nuntasului ce scrie.

Poezii scurte

 

De ce în al meu suflet, de Mihai Eminescu

De ce în al meu suflet

De ani eu moartea port,

De ce mi-e vorba sacă,

De ce mi-e ochiul mort?

De ce pustiu mi-e capul,

Viața într-un fel?

Şi tu… tu ești aceea

Ce mă întrebi astfel?

Iscoada, de Tudor Arghezi

Decum s-a ivit lumina.

A ieşit din stup albina, 

Să mai vadă, izma creaţă 

A-nflorit de dimineaţă? 

 

Se-ngrijeşte, gospodină 

De-nfloreşte si sulfină, 

Căci plutise val de ceaţă, 

Astă-noapte, pe verdeaţă. 

 

A găsit toată gradina 

Înflorită, si verbina, 

Şi s-a-ntors, după povaţă, 

Cu o probă de dulceaţă.

Dreptul la timp, de Nichita Stănescu

Tu ai un fel de paradis al tău

în care nu se spun cuvinte.

Uneori se mişcă dintr-un braţ

şi câteva frunze îţi cad inainte.

Cu ovalul feţei se stă înclinat

spre o lumină venind dintr-o parte

cu mult galben în ea şi multă lene,

cu trambuline pentru săritorii în moarte.

Tu ai un fel al tău senin

De-a ridica oraşele ca norii,

şi de-a muta secundele mereu

pe marginea de Sud a orei,

când aerul devine mov şi rece

şi harta serii fără margini,

şi-abia mai pot rămâne-n viaţă

mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

•