• PRO TV
  • (P) Cum îl ajuți pe copil să se acomodeze cu mersul la grădiniță?

(P) Cum îl ajuți pe copil să se acomodeze cu mersul la grădiniță?

(P) Cum îl ajuți pe copil să se acomodeze cu mersul la grădiniță?

Nu toți copiii întâmpină cu entuziasm experiență cea mai importantă de până atunci în viață lor, respectiv intrarea la grădiniță.

Dar cu siguranță, în timp, toți ajung să se bucure și să fie în largul lor, alături de ceilalți prichindei, cu care se vor juca și vor învață împreună lucruri noi. Dar până să răsufle ușurați când ajung la acest moment fericit, părinții au misiunea dificilă de a-i pregăți cât mai bine pentru a se acomoda în cât mai scurt timp cu noul lor program, în afară casei, spațiul lor cel mai familiar  până acum.

Așa că pregătirile în acest sens trebuie începute cu mai mult timp înainte, copilului explicându-i-se cu blândețe că va începe o nouă etapă în viață lui, o etapă frumoasă, plină de lucruri noi și mulți prieteni de vârstă lui.

Indiferent că ați ales o grădiniță din cartier sau una într-un sistem de învățământ privat, de exemplu https://sevaedu.ro/, este bine să vizitați locul unde copilul va merge în curând zilnic înainte de a începe propriu zis anul școlar, prezentându-i clădirea, sălile, locurile în care va petrece zilnic câteva ore în compania educatoarei și a noilor săi colegi. Astfel, cel mic nu se va simți într-un spațiu total necunoscut în prima zi de grădiniță. 

De asemenea, vorbește-i despre propria ta experiență la grădiniță, făcându-l să se amuze povestindu-i întâmplări hazlii și arătându-i cât de distractiv va fi să se joace și să își facă noi prieteni de vârstă lui.

Pregătește împreună cu cel mic bagajul pentru grădiniță, îndeamnă-l să-și aleagă singur îmbrăcămintea preferată și arată-i că te sfătuieșți cu el, pentru că este deja mare și ai încredere în el că se va descurcă foarte bine la grădiniță. 

Când ziua cea mare a venit, ascunde-ți emoțiile, pentru a nu i le transmite și lui, afișează o mînă veselă și relaxată, pentru a-i da copilului cât mai multă curaj și încredere că totul va fi bine.

Odată ajunși la grădiniță, nu zăbovi prea mult timp după ce s-au făcut prezentările cu educatoarea și ceilalți copii, dar nici nu încerca să pleci pe furiș, pentru că cel mic se va simți cumva trădat și este posibil să dezvolte abia atunci o aversiune pentru grădiniță. 

Este posibil că toate aceste strategii să nu aibă efectul dorit chiar de la început,  dar nu este un motiv de îngrijorare, pentru că până la urmă, cu blândețe și răbdare, copilul va reuși să depășească starea de nesiguranță și reținere și se va integra treptat în nouă comunitate de la grădiniță. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni