• PRO TV
  • Popeye din Rusia, la un pas de moarte. Și-a scos implanturile din bicepși pentru a-și salva viața

Popeye din Rusia, la un pas de moarte. Și-a scos implanturile din bicepși pentru a-și salva viața

Popeye din Rusia, la un pas de moarte. Și-a scos implanturile din bicepși pentru a-și salva viața

Decizie de ultim moment pentru rusul Kirill Tereshin, care și-a umplut bicepșii cu un gel derivat din petrol pentru a semăna cu Popeye Marinarul.

Tânărul de 23 de ani și-a salvat brațele de la amputare după ce a înțeles apelul disperat al unei militante pentru drepturile persoanelor mutilate de operațiile estetice. Kirill Tereshin, în vârstă de 23 de ani, a fost operat zilele trecute de medicul Dmitry Melnikov, care a dezvăluit lumii întregi gestul necugetat la care a recurs sportivul rus.

Tânărul își injectase în bicepși și tricepși un jeleu derivat din petrol, care avea consistența vaselinei, pentru a semăna cu Popeye Marinarul. Implanturile i-au adus aspectul dorit, el obținând niște brațe care semănau perfect cu cele ale îndrăgitului personaj de desene animate. Însă, în comparație cu restul corpului, ele păreau exagerat de mari.

Fost soldat în Armata Rusă, Kirill Tereshin se prezenta drept culturist. Mai mult, el s-a înscris în competițiile de Mixt Martial Arts (MMA) și a luptat în cușcă. Cariera lui de luptător s-a încheiat în 3 minute, după ce a fost învins de un blogger, în primul și singurul său meci.

În urma unei intervenții chirurgicale complicate, medicii i-au extras 3 litri de „vaselină”. Implanturile i-au pus viața în pericol, spun medicii, care au atras atenția că dacă mai amâna intervenția ar fi trebuit să-și amputeze ambele brațe, scrie The Sun.

Dacă substanța s-ar fi răspândit în corp, Popeye din Rusia n-ar fi supraviețuit.

Tânărul a fost ajutat cu bani de activista Alana Mamaeva, care a organizat o strângere de fonduri pentru efectuarea intervenției chirurgicale.

Medicul Dmitry Melnikov, de la Universitatea de Medicină din Moscova, a declarat că rusul și-a injectat 3 litri de jeleu petrolier în fiecare braț.

„Ca rezultat, țesutul moare și e înlocuit de o cicatrice care e la fel de dură ca un copac. Poți chiar să o lovești și să auzi cum sună. Am îndepărtat-o. A avut febră mare, dureri cumplite și s-a simțit slăbit”, a spus medicul, conform sursei citate.

Fotografii: Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO: Florian Munteanu, interviu cu Stallone

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni