• PRO TV
  • Regele Charles al III-lea și Camilla, mesaj vocal special pentru pasagerii din metroul londonez, cu ocazia încoronării

Regele Charles al III-lea și Camilla, mesaj vocal special pentru pasagerii din metroul londonez, cu ocazia încoronării

Regele Charles al III-lea și Camilla, mesaj vocal special pentru pasagerii din metroul londonez, cu ocazia încoronării

Regele Charles al III-lea și soția sa, regina Camilla, se pregătesc intens pentru încoronare. Cu această ocazie, cei doi au înregistrat un mesaj vocal pentru pasagerii din metroul londonez, care va fi difuzat de vineri până luni. Iată ce le-au transmis oamenilor cei doi membri ai familiei regale britanice.

Încoronarea fiului reginei Elizabetei a II-a este un eveniment special atât pentru familia regală britanică, cât și pentru populația Marei Britanii. Întrucât festivitatea va avea loc la Londra, regele Charles al III-lea și Camilla au ținut să-i includă și pe londonezi în pregătirile pentru ceremonie, urându-le acestora un weekend plăcut printr-un mesaj vocal difuzat la metrou.

„Eu şi soţia mea vă dorim tuturor şi familiei dumneavoastră un minunat weekend de încoronare”, a spus monarhul în mesajul vocal.

„Sperăm că oriunde ai merge călătoria ta va fi plăcută şi sigură”, a adăugat soţia sa, Camilla.

„Şi nu uitaţi: fiţi atenţi la intervalul dintre peron şi tren”, a spus în cele din urmă Charles al III-lea, reluând celebra fraza „Mind the gap” în engleză, folosită în mod tradiţional în metroul londonez.

Încoronarea lui Charles al III-lea și al soției sale, Camilla, va avea loc sâmbăta, 6 mai, la Westminster Abbey. Charles a urcat pe tron ​​la 8 septembrie 2022, după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a. Ceremonia va fi televizată și va găzdui, în Londra, peste 2,200 de invitați, printre care și președintele Klaus Iohannis.

Sursă foto: Getty

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni