Palatul Buckingham se află în mijlocul unui enorm scandal după ce presa a scris despre prietenia acestuia cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoare, în luna august a acestui an. Regina a luat decizia de a-l îndepărta pe Prințul Andrew din familia regală, interzicându-i să mai apară la angajamente regale.
Citește și: Singura lege pe care Regina are voie să o încalce de câte ori își dorește
Andrew, Duce de York, este nevoit să zboare în America pentru a vorbi cu FBI-UL, avocații victimelor lui Jeffrey Epstein avertizându-l că ”orice întârziere” va avea consecințe.
Miercuri seară, Regina a luat o decizie fermă în ceea ce-l privește pe cel de-al doilea ei fiu, în încercarea disperată de a repara cât de cât imaginea casei regale după interviul dezastruos pe care Prințul Andrew l-a acordat Newsnight, despre prietenia sa cu Epstein.
Drept rezultat, Andrew va pierde salariul său anual, de 249.000 de lire sterline, dar va putea păstra casa din Windsor.
Prințul Andrew a fost pus la zid pentru interviu pe care l-a acordat și din care nu a reieșit nici că îi pare rău pentru faptul că a fost prieten cu pedofilul și nici nu și-a exprimat susținerea pentru zecile de femei pe care Epstein le-a traficat și le-a abuzat în decursul a 30 de ani.
Aseară, un prieten al prințului Andrew a declarat pentru The Sun: ”Regina l-a chemat la Palatul Buckingham pentru a-i comunica decizia ei. A fost un moment devastator pentru amândoi. Reputația lui este la pământ. Nu cred că o să mai participe vreodată la angajamente regale. A căzut în dizgrație”.
Foto: Getty
Vezi și: Profil de celebritate - Meghan Markle