• PRO TV
  • Rihanna, dată în judecată. Ce riscă și care e motivul

Rihanna, dată în judecată. Ce riscă și care e motivul

Rihanna, dată în judecată. Ce riscă și care e motivul

Rihanna a fost dată în judecată de Freedom United Clothing pentru că ar fi plagiat un logo care îi aparține legal companiei germane. 

Reprezentanții Freedom United Clothing au spus că Rihanna a folosit într-o colecție de hanorace, bijuterii și sandale logo-ul pe care ei îl dețin încă din 2006. Mai precis, e vorba de „F.U.”, pentru a cărui folosire compania cere despăgubiri semnificative, de ordinul milioanelor de dolari. 

Cântăreața a fost chemată în instanță alături de brandul Puma, alături de care a scos pe piață această colecție de hanorace, bijuterii și sandale.

Rihanna s-a mai aflat în ultima vreme în atenția presei și prin prima unei știri inedite: ea va primi peste două zile și titlul de Doctor Honoris Causa pentru Arte la University of the West Indies, o universitate din Barbados.

Anunțul a fost făcut chiar de universitate, care a remis presei un comunicat de presă în care a anunțat că titlul îi va fi decernat în cadrul unei ceremonii publice. 

Rihanna nu e singura care va primi această distincție. Alături de ea, pe listă se mai află și Adrian Daudley Saunders, dar și cunoscutul professor Ebenezer Qudru Owusu. Universitatea le va oferi titluri onorifice și lui Michael Holding, Shivnarine Chanderpaul şi Kenneth Benjamin.

Ceremonia este programată pentru 20 octombrie în campusul centrului universitar din Barbados. 

Rihanna, pe numele real Robyn Rihanna Fenty, în vârstă de 30 de ani, are în palmaresul muzical peste 250 de milioane de albume vândute în lumea întreagă și a fost recompensată, de-a lungul timpului, cu nouă premii Grammy. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni