• PRO TV
  • Rihanna și Axl Rose, supărați pe Donald Trump

Rihanna și Axl Rose, supărați pe Donald Trump

Rihanna și Axl Rose, supărați pe Donald Trump

Rihanna și frontman-ul trupei Guns N Roses, Axl Rose, s-au alăturat artiștilor care îl somează public pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, să nu le mai folosească muzica în mitinguri.

Cântăreaţa a dezaprobat pe Twitter folosirea piesei "Don’t Stop the Music" în timpul unui miting din Tennessee, unde Trump a susţinut-o pe candidata republicanilor, Marsha Blackburn, la Senat. 

După doar câteva ore, și rockerul Axl Rose l-a criticat pe Trump, tot pe Twitter, din același motiv: pentru că foloseşte muzica artiştilor fără consimţământ.

Ce alți artiști mai dezaprobă folosirea muzicii lor în mitingurile lui Trump

Și Pharrell Williams i-a transmis un mesaj președintelui Trump după ce acesta a folosit piesa „Happy” ca fundal sonor pentru un miting care a avut loc chiar în ziua în care 11 oameni au fost uciși într-o sinagogă din Pittsburgh. 

Publicația Los Angeles Times a scris că avocatul lui Pharrell i-a trimis președintelui american o somație prin care îi cerea să nu mai folosească muzica artistului.

„În ziua în care 11 oameni au fost uciși cu brutalitate într-o sinagogă din Pittsburgh, Președintele Trump s-a gândit că ar fi bine să folosească piesa domnului Pharrell Williams pentru un miting care a avut loc în Indiana. Domnul Williams nu și-a dat niciodată permisiunea ca muzica sa să fie asociată cu imaginea lui Donald Trump.”, se arăta în somația lui Howard E. King, avocatul lui Williams.

Avocatul a invocat în scrisoare și paragraful din legea americană care tratează subiectul cazurilor de copyright infringement.

Somația avocatului lui Pharrell a venit în contextul evenimentelor de sâmbăta trecută, când 11 persoane au fost ucise cu brutalitate de un bărbat care a intrat în sinagoga în care aceștia se rugau, a scos o armă și a început să tragă în mulțime. 

Donald Trump a mai reușit să îi supere, în urmă cu aproape o lună, până și pe rockerii de la Aerosmith.

Atunci, și băieții răi din Boston i-au cerut public preşedintelui american Donald Trump, prin intermediul solistului Steven Tyler, să nu le mai folosească muzica la mitingurile lui.

Trupa a trimis și o notificare oficială la Casa Albă, prin avocați, după ce piesa "Livin’ On The Edge" a fost difuzată la o adunare pro-Trump din Virginia de Vest. 

Avocații au motivat în notificarea oficială că rockerii nu vor ca americanii să aibă impresia că ei și-au dat consimțământul ca muzica lor să fie folosită pentru a sprijini administrația Trump și nici își asocieze în vreun fel imaginea cu cea a administrației Trump.

Steven Tyler a publicat și un mesaj pe Twitter, în care precizează că somația trupei Aerosmith nu e despre clasicul război dintre democrați și republicani, ci de folosirea abuzivă a muzicii trupei fără permisiune. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni