• PRO TV
  • Romania, te iubesc!, dar vacanta la mare tot e mai frumoasa prin vecini

Romania, te iubesc!, dar vacanta la mare tot e mai frumoasa prin vecini

Romania, te iubesc!, dar vacanta la mare tot e mai frumoasa prin vecini

Toamna se numara nu numai bobocii, ci si profitul obtinut de pe urma turismului. In timp ce de la Mamaia pana la Mangalia vantul sufla prin buzunarele hotelierilor romani, dincolo de Dunare, la vecinii bulgari si la malul Mediteranei, in Turcia si Grecia, proprietarii isi freaca mainile multumiti.

Iar o buna parte din banii intrati in conturile lor vin chiar din partea turistilor romani. Duminica, 13 septembrie, de la ora 18:00, la Pro Tv, in prima editie din acest sezon a emisiunii, jurnalistii de la Romania, te iubesc! fac o investigatie minutioasa in serviciile turistice de pe litoralul romanesc, in comparatie cu cele oferite de bulgari, greci si turci si explica de ce afacerile lor merg ca pe roate.

Echipa de jurnalisti de la Romania, te iubesc! a luat la puricat felul in care inteleg romanii, bulgarii, grecii si turcii sa faca turism la malul marii. Telespectatorii Pro Tv se vor putea dumiri si mai bine cum de vecinii reusesc sa-i atraga pe romani cu oferte pe care hotelierii autohtoni nu doar ca nu le pun in practica, dar nici macar nu le iau in calcul.

Calitatea serviciilor oferite si pretul adecvat reprezinta asul din maneca patronilor straini. Corespondentul Stirilor Pro Tv, Alex Dima, a intrat chiar si in bucatariile hotelierilor bulgari, greci si turci si arata duminica, de la ora 18:00, felul in care acestia inteleg sa-si trateze clientii: pur si simplu regeste, ca pe niste oaspeti, nu ca pe niste turisti.

Vedeta ofertelor din tarile cu traditie in domeniul turismului, regimul ultra all inclusive, capata din ce in ce mai mult teren si la bulgari, care par sa inteleaga foarte bine ce-si doresc turistii romani. In bucatariile hotelurilor din Turcia si Grecia, zeci de angajati pregatesc zilnic o varietate incredibila de bucate alese si dulciuri care lasa gura apa si celor mai pretentiosi clienti. La toate acestea se adauga starea impecabila a plajelor, amabilitatea angajatilor si modalitatile inedite de petrecere a timpului liber. Prin contrast, la tarmul romanesc al Marii Negre, turistii primesc in schimbul aceleiasi sume indiferenta, hoteluri vechi si neingrijite si multa mizerie. In aceste de conditii, nu mai este de mirare ca numai anul acesta, nu mai putin de 200.000 de romani au ales sa-si petreaca vacanta pe tarmurile Greciei.
 

Pe larg despre diferentele colosale dintre serviciile de turism din Romania, Bulgaria, Grecia si Turcia, duminica, de la ora 18:00, la Romania, te iubesc!, prezentata de Cristian Leonte.
 

 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni