Samuel L. Jackson este un împătimit al legii

Samuel L. Jackson este un împătimit al legii
Citeste mai mult despre: agent fara voie, film, Samuel L. Jackson,
Data: 28 Octombrie 2008
Samuel L Jackson, abilul detectiv din filmul Agent fără voie, care poate fi urmărit la Pro Tv joi, 30 octombrie, de la 20:30, adoră să lucreze cu poliţia şi forţele armate americane.

Rolul din pelicula de la Pro Tv nu este un caz singular, actorul jucând de-a lungul carierei foarte multe roluri de poliţist. El insistă însă că acest lucru nu este decât o coincidenţă, dar recunoşte că s-a bucurat de antrenamentele la care a fost supus cu diferite ocazii.

„Nu ştiu câte roluri de poliţişti am avut, dar dacă joci în destule filme, ajungi să ai atât roluri de oameni ai legii, cât şi de răufăcători. Majoritatea poveştilor sunt despre lupta dintre bine şi rău şi acest lucru este inevitabil”, a declarat vedeta. „Am fost antrenat de către LAPD, echipele SWAT, Serviciile Secrete, FBI, CIA, forţele marine şi cele armate, aşa că am învăţat foarte multe despre cum să folosesc o armă şi cum să pun legea în aplicare”, a continuat jubilând actorul în cadrul aceluiaşi interviu.

Chiar şi pentru rolul său din comedia Agent fără voie, Jackson a urmărit îndeaproape o echipă de detectivi sub acoperire, pentru a înţelege mai bine în ce constă munca acestora şi pentru a intra cât mai bine în rolul agentului Derrick Vann. „Am fost foarte încântat să pot vedea pe viu procedurile, să vorbesc cu poliţiştii şi să învăţ să trag cu arme de foc”, a afirmat Jackson la lansarea filmului




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO