• PRO TV
  • Scrisoarea emotionanta a unui supravietuitor al masacrului de pe insula Utoeya catre Anders Breivik!

Scrisoarea emotionanta a unui supravietuitor al masacrului de pe insula Utoeya catre Anders Breivik!

Scrisoarea emotionanta a unui supravietuitor al masacrului de pe insula Utoeya catre Anders Breivik!

Un supravietuitor al masacrului de pe insula Utoeya, din Norvegia, i-a scris presupusului autor al atacului armat ca a "esuat", intr-o scrisoare publicata luni, care incepe prin "Draga Anders Behring Breivik".

"Tu crezi, poate, ca ai câstigat. Omorându-mi prietenii si colegii, tu crezi, poate, ca ai distrus Partidul Laburist si oamenii din toata lumea care cred intr-o societate multiculturala", scrie Ivar Benjamin Oesteboe, in vârsta de 16 ani, care a pierdut cinci prieteni in atacul armat de pe insula Utoeya. "Sa stii ca ai esuat", adauga el, in scrisoarea publicata pe Facebook si reprodusa luni de ziarul norvegian Dagbladet.

"Tu te descrii ca un erou, un cavaler. Nu esti erou. Dar un lucru este sigur; tu ai creat eroi. Pe Utoeya, in acea zi calda de iulie, tu ai creat unii dintre cei mai mari eroi pe care lumea i-a avut vreodata, tu ai reunit toata omenirea", scrie adolescentul.

La 22 iulie, pe insula Utoeya, Ivar Benjamin si alte persoane cu care se ascunsese pe mal dupa ce au auzit focuri de arma, au crezut ca Anders Behring Breivik, deghizat in politist, era acolo pentru a-i salva.

"L-am strigat, agitând bratele. El era acolo incercând sa ii linisteasca pe cei din jurul sau. Dintr-o data, ramânând impasibil, el s-a intors si a inceput sa traga asupra celor care se aflau in apa", a explicat adolescentul pentru Dagbladet.

Tânarul a reusit sa scape alergând spre fortele de politie sosite pe insula dupa 80 de minute de la inceputul atacului armat.

"Tu meriti sa asculti cum a functionat planul tau. Multi sunt furiosi, tu esti omul cel mai detestat din Norvegia. Eu nu sunt furios. Nu imi este frica de tine. Tu nu poti sa ne atingi, suntem mai mari decât tine", scrie Ivar Benjamin Oesteboe, in finalul scrisorii sale.

"Noi nu raspundem Raului prin Rau, asa cum ai fi vrut tu. Noi combatem Raul prin Bine. Si vom invinge", conchide acesta.

Pe insula Utoeya, 69 de persoane, in principal tineri, au fost ucise de atacator, care a omorât de asemenea opt persoane detonând o masina-capcana, in cartierul guvernamental din Oslo, cu putin timp inainte.

Alte câteva zeci de persoane au fost ranite in dublul atac al lui Breivik, care si-a justificat actiunile spunând ca a vrut sa declanseze o "razboi" impotriva islamului si a stângii multiculturaliste.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni