Simona Halep, dezvăluiri noi despre operația de micșorare a bustului. De ce a luat această decizie în 2009

Simona Halep, dezvăluiri noi despre operația de micșorare a bustului. De ce a luat această decizie în 2009
sursa foto: Getty Images
Data: 28 Septembrie 2020
Simona Halep a împlinit 29 de ani, iar aniversarea a fost una cu atât mai frumoasă, cu cât a reușit să câștige primul meci de la ediția din 2020 de la Roland Garros.
Sportiva din România s-a impus în fața ibericei Sara Sorribes Tormo, cu 6-4, 6-0, iar în turul următor urmează să joace împotriva Irinei Begu. 
 
Într-un interviu acordat pentru Sports Festival România, Simona Halep a făcut câteva destăinuiri interesante despre cele mai importante din carieră, cum au ajutat-o părinții ei de-a lungul timpului, dar și despre deciziile radicale pe care le-a luat. 
 
"Mama mi-a spus ca înainte de sporitvă să fiu om, să fiu sociabilă, să îi respect pe cei din jur și să pot să pun în practică educația pe care mi-au dat-o”, a mărturisit Simona Halep. 

 
”Toate deciziile pe care le-am luat au fost importante și dând timpul înapoi, unele au fost foarte curajoase. Faptul că am făcut mereu ce am simțit, m-a ajutat să ajung aici. Nu m-am gândit la altceva decât să fie bine pentru tenis, indiferent că am suferit, indiferent că am supărat pe cineva”, a explicat românca. 
 
”Nu am vorbit prea des despre acest lucru, pentru că este ceva personal. A fost un moment greu, în care a trebuit să decid singură. Părinții mei au fost aproape, dar nu au zis nici da, nici nu, pentru că a fost o decizie mult prea mare. Știam că dacă nu o fac, o să am probleme mult prea mari cu spatele”, a vorbit Simona Halep despre operația de micșorare a bustului.

Vezi și: Marius Manole dă din casă: „Nu mi-a venit să cred când am auzit!" - Trending Review cu Daragiu

FULLSCREEN
Simona Halep, dezvăluiri noi despre operația de micșorare a bustului. De ce a luat această decizie în 2009
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies