• PRO TV
  • Pavel Bartoș: "Smiley este cel de la care am învățat să fiu un om mai bun"

Pavel Bartoș: "Smiley este cel de la care am învățat să fiu un om mai bun"

Pavel Bartoș: "Smiley este cel de la care am învățat să fiu un om mai bun"

Pavel Bartoș zâmbește mereu. Sau, dacă nu o face, dă impresia că e dispus să zâmbească îndată ce are doar un motiv cât de mic. Pavel a învățat să se bucure de viață azi și acum. Și să fie mulțumit cu ce are. Este un om responsabil, așa se definește. Și este dedicat prietenilor. Cel mai cunoscut este, firește, Andrei Maria (Smiley).

Interviu de Cristina Stănciulescu
www.cristinastanciulescu.ro

Pari genul de om care nu are zile proaste niciodată…

Serios?! Așa pare? L-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș spune că am, dar am ajuns la concluzia că ziua cea mai proastă este aceea în care ori copilul ți-e bolnav, ori cineva drag are vreo supărare… Dacă nu, atunci toate zilele sunt bune. Am și zile proaste, firește, dar nu sunt genul care se plânge. Așa suntem noi, ardelenii, nu ne plângem. Că și dacă o facem, nu are niciun rost, fiindcă nu-ți rezolvă nimeni problema. Tot tu trebuie să ți-o rezolvi! Cu cât te plângi mai mult, cu atât se adună și mai multe.

Ce atmosferă imprimi la tine în casă?

Încerc una liniștită. Pentru că acasă în prim plan sunt fetițele. Acolo ele sunt cele care acționează, eu doar mă supun. Și, în timp, am învățat să am răbdare, pentru că trebuie să le ascult.

Și ca ardelean, ai răbdarea în sânge...

Ai să rămâi uimită, dar nu am avut mereu răbdare și mai ales atâta câtă ar trebui pentru 3 fete! La prima am avut răbdarea necesară, la a doua am mai avut ceva rezerve, dar la a treia... Și atunci am învățat! Dar marele meu noroc este soția mea. Ea este cea care temperează totul. Dacă nu ar fi ea, Doamne, am fi toți pe pereți!

„Dacă încep o treabă, mă duc cu ea până la capăt, chiar dacă e o prostie”

Care este principiul tău? Cel care te „mână în luptă”, ca să zic așa...

Da... Am unul la care țin mult... Principiul meu e că dacă încep o treabă, mă duc cu ea până la capăt, chiar dacă e o prostie... Am învățat că, dacă îmi asum ceva, trebuie să răspund până la sfârșit de acel ceva... Și atunci eu acolo unde sunt îmi fac treaba cel mai bine. Cred în puterea exemplului, cred că atunci când cineva te vede muncind și cei din jurul tău vor fi stimulați cumva să își facă și ei bine treaba.

Cum ai ajuns să fii unul dintre stâlpii celor mai importante showuri din România?

Prin constanță. Nu am ajuns dintr-o dată. Până am ajuns aici, am trecut prin mulți ani de televiziune în care am învățat cum se stă în fața unei camere de filmat sau multe alte lucruri pe care, ca student la actorie nu le prinzi în facultate, că nu ți le explică nimeni. Nu e că te vede cineva și zice uite-l p-ăsta, ce bun e să prezinte „Vocea României” și „Românii au talent”. De aia mă și bucur că nu mi-au venit dintr-o dată, ci exact atunci când eram pregătit pentru ele. E foarte important, pentru că miza acestor show-uri este atât de mare, încât trebuia să fiu pregătit, în așa fel încât să nu mă domine miza.

Asta înseamnă să fii pregătit psihologic, nu?

Da, dar nu ca soldatul care se duce în munți și nu mănâncă 3 zile, nu bea apă 7, ci făcând efectiv lucruri care capătă amploare, care au din ce în ce mai mare miză, te fac să te obișnuiești și să-ți dorești și mai mult!

Ai învățat să îți dozezi emoțiile în fragmente mici?

De când am copii sunt mult mai sensibil. Mă uit la televizor și văd o știre cu un copil, sau despre vreo suferință, și mă suprind suspinând sau lăcrimând. Eu mereu spun că niciodată niciun copil nu se naște vinovat. Vinovați sunt cei din jur.

Tu ai avut o motivație pentru a avea succes, meserie, carieră... Copiii de azi au astfel de motivații?

Depinde de părinți. Și de sistemul educațional. Eu, având copii și interacționând cu profesorii lor, realizez ce profesori extraordinari aveam noi pe vremea noastră! Acum există afterschool, cursuri de consolidare și ce mai există. Îți dai seama ce profesori aveam noi, care se ocupau de noi doar în clasă, la oră...? Eu îi țin minte și acum, după atâția ani! Și acum, tu vezi că noi căutăm profesorii sau învățătorii cei buni, nu neapărat școala? Dar copiii nu trebuie sufocați! Sunt atâtea teme, atâtea obligații, iar noi nu le mai dăm timp de joacă, nu le mai dăm timp de nimic pentru ei! Trebuie să existe o relație între părinți și profesori, din care copilul să iasă câștigat, pentru că altfel copiii ajung să urască școala. Și ce am făcut cu asta? De aceea eu le ofer copiilor mei mai multe opțiuni, să facă dans, sport... Nu le fac ei pe toate, dar au de unde alege...

Și cum e cu copiii de bani gata?

Nu e la ei problema. Problema e la părinți. Poți să le dai copiilor câți bani vrei, ei se vor obișnui, o vor lua ca pe o normalitate, nu se vor mai lupta pentru ei. Nu! Trebuie să responsabilizezi copilul... Noi încercăm să facem chestia asta acasă și le spunem că nimic nu li se cuvine în viață! Pentru toate trebuie să muncească! Nici mie nu mi se cuvine totul. Și eu mă lupt la rândul meu. Îi lăsăm să facă greșeli, dar să nu persiste în ele. Din greșeli trebuie să învățăm ceva.

Ești un om de familie...

Nu știu ce înseamnă un „om de familie”. Eu mă consider un tip responsabil.

Ești un om al prietenilor...

Da, am prieteni! Am nevoie de ei!

„Pe Smiley nu l-am auzit niciodată spunând despre cineva ceva de rău”

Cea mai cunoscută este prietenia ta cu Andrei (Smiley). Ce te leagă de el? Ce te-a atras la acest om și ce te-a ținut în această prietenie?

Prietenia cu Andrei este cea mai cunoscută pentru că este publică. Nu m-am gândit niciodată ce mă ține. Noi ne-am cunoscut, de fapt, la ședința foto dinainte de a merge la preselecțiile primului show Românii au talent. Ne cunoșteam puțin, dar ne respectam unul pe celălalt foarte tare. El mă respecta ca actor, fusese la teatru, eu îl respectam ca artist, îi știam muzica. Acest lucru a fost foarte important pentru relația noastră ulterioară. Faptul că există un respect, că îl consideri pe celălalt un om viabil și valabil este foarte important. Când nu mai există respect, există miștocăreala. M-a atras la el bunul lui simț absolut dezarmant pentru mine. Când i-am cunoscut părinții am înțeles și de unde vine acest bun simț. Smiley este cel de la care am învățat să fiu un om mai bun. Pe Andrei nu l-am auzit niciodată spunând despre cineva ceva de rău. Tuturor le găsește o scuză, spune „cred că nu a fost ziua lui bună”, sau „cred că nu i s-a potrivit situația”, dar niciodată nu spune chestii categorice și negative, așa cum facem mulți dintre noi... Tipul ăsta de deschidere mă dezarmează. N-ai cum să nu te lipești de oameni din ăștia! N-ai cum! Probabil că și el a văzut în mine alte lucruri care i-au plăcut și ne-am legat. Așa de tare că ne e dor de întâlniri. Ne e dor să ne reîntâlnim, de fapt, pentru că se poate să treacă și o lună și să nu ne vedem... Că el are concerte, eu turnee... Iar când ne vedem, parcă nu a trecut nicio secundă de când ne-am despărțit!

„Singurul meu regret este că tatăl meu nu m-a văzut niciodată jucând”


Cu acest fel de-a fi al tău te-ai legat, ca actor, de un anume tip de personaje?

Ca actor nu aș vrea să fac asta, sunt deschis oricărui tip de personaj. De asta țin și foarte mult la teatru. Nu am renunțat nicio clipă în toți anii ăștia de televiziune la teatru. Am avut cel puțin 3-4 premiere în fiecare an. Pentru că în teatru ți se cere și altceva. Dai de alți regizori care așteaptă altceva de la tine și ajungi să cauți și tu alte lucruri în adâncul tău. Și descoperi cu uimire că le conții! Îți poți permite și personaje negative, și dramatice. În televizune e un fel de calapod: prezentatorul acela simpatic, etc. Și nu poți să faci altceva, pentru că dezamăgești după aceea publicul. În teatru este reala mea evoluție artistică. Iar ce am învățat în teatru m-a ajutat foarte mult în televiziune. De aia eu iubesc cel mai mult live-urile. Emoția pe care o simți pe scenă când în sală publicul e conectat, nu poate fi descrisă. De aceea cred că teatrul e o artă care nu va dispărea, pentru că de tipul acela de emoție avem nevoie constant, indiferent ce se va întâmpla cu televiziunea, cât de „virtuală” va deveni... Venind cu lucruri noi din teatru în televiziune, diminuezi riscul de a te plafona, care apare fără să vrei! Și vreau să cred că Pavel Bartoș de pe scena de teatru este altul decât Pavel Bartoș care prezintă Vocea României!

Care este cel mai mare regret al tău și care este cea mai mare bucurie?

Eu nu am regrete, în afară de unul, poate... și acela este că tatăl meu nu m-a văzut niciodată jucând, dar știu că de acolo de Sus se uită la fiecare spectacol al meu. Am avut regrete mici legate de cum am jucat într-o seară, sau că n-am făcut nu știu ce, dar aceste mici regrete sunt cele care m-au făcut pe mine cel de azi. Poate câteodată trebuia să mi se întâmple ceva rău ca să pot aprecia ceva bun.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni