• PRO TV
  • Specialiștii au răspuns la întrebarea: e sau nu nevoie să dezinfectăm cumpărăturile?

Specialiștii au răspuns la întrebarea: e sau nu nevoie să dezinfectăm cumpărăturile?

Specialiștii au răspuns la întrebarea: e sau nu nevoie să dezinfectăm cumpărăturile?

Deși studiile continuă să demonstreze că noul coronavirus poate fi detectat pe obiecte contaminate după zile sau săptămâni, mai nou, oamenii de știință au ajuns la un consens îmbucurător: virusul este rar transmis prin contactul cu suprafețe contaminate și e în regulă să nu mai fie luate măsuri extreme, cum ar fi dezinfectarea alimentelor.

„Din câte știu, în viața reală, oamenii de știință ca mine - un epidemiolog și un medic – la fel ca și virusologii, nu se îngrijorează prea mult de aceste lucruri", a spus David Morens, consilier al Institutului Național de Alergie și boli infecțioase Anthony S. Fauci, citat de The Washington Post. 
 
Acest lucru este în concordanță cu sfaturile Centrului pentru Controlul și Prevenire a Bolilor, centru care și-a actualizat pagina web cu materialul „Cum se răspândește Covid-19” pentru a spune că „răspândirea de pe suprafețe atinse nu este considerată a fi un risc demn de luat în seamă”.
 


 

Deși cercetările în curs pot părea alarmante - cum ar fi un studiu australian publicat pe 7 octombrie,  studiu care a constatat că SARS-CoV-2 ar putea fi detectat pe suprafețe precum sticla și oțelul inoxidabil după 28 de zile - Morens a spus că publicul nu ar trebui să fie îngrijorat.
 
Astfel de studii „practic tind să demonstreze că în condiții experimentale, care nu sunt condiții din lumea reală, se poate întâmpla ca virusul să persiste. Dar asta nu înseamnă că virusul ar putea infecta pe oricine. Cantitatea de virus care poate persista poate să nu fie cantitatea de virus care vă poate afecta într-un mediu din lumea reală. În lumea reală, fluxul de aer, lumina soarelui și căldura acționează rapid pentru a slăbi coronavirusul.” a mai declarat specialistul.
 
“Dar confuzia publică cu privire la noul coronavirus și persistența acestuia pe suprafețe este de înțeles”, a spus Angela Rasmussen, virusolog la Centrul pentru Infecții și Imunitate de la Universitatea Columbia, Mailman School of Public Health. „Oamenii de știință nu au făcut cu adevărat o treabă foarte bună în a explica modul în care se diferențiază căi de transmisie diferite”.
 
Rasmussen a spus că epidemiologilor le poate fi greu să găsească dovezi reale cu privire la transmiterea unui virus prin obiecte sau suprafețe contaminate, obiecte numite generic fomite.
 
 „Există doar o mulțime de îngrijorări inutile cu privire la aceste lucruri”, spune David Morens. „Este ca și cum ai sta în mijlocul unei autostrăzi aglomerate, cu trafic în jurul tău și te-ai întreba:„ Care este șansa să fiu lovit de un meteorit? Acum există o șansă, dar este destul de scăzută și nu ai alte lucruri mai bune pentru care să-ți faci griji?

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA INTERVIURI CU VEDETELE PREFERATE:



FOTO: SHUTTERSTOCK

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni