• PRO TV
  • Stirile PROTV lanseaza campania "Fara carte, fara viitor"

Stirile PROTV lanseaza campania "Fara carte, fara viitor"

Stirile PROTV lanseaza campania "Fara carte, fara viitor"

Stirile PRO TV lanseaza astazi, la ora 19:00,  campania Fara carte, fara viitor, care pune accent pe problemele din invatamantul romanesc. In secolul informatiei si al comunicarii, Romania are peste 300.000 de analfabeti.  Suntem pe locul trei in Europa si pe primul in estul continentului la abandonul scolar. Iar ca tabloul sa fie cu adevarat inspaimantator, aproape 40% dintre elevii de 15 ani care se duc la scoala sunt semianalfabeti. Recunosc litere, pot alcatui si citi cuvinte, dar nu le inteleg sensul. 

In ultimii 25 de ani s-a tot vorbit despre reforme in educatie, dar nicio  decizie nu a reusit sa rezolve problemele sistemului educational sau sa il aduca mai aproape de zilele noastre.

Elena Lasconi, corespondent Stirile PRO TV, aduce in prim-plan realitatea apasatoare cu care se confrunta elevii,  profesorii ori parintii.  Jumatate dintre copiii Romaniei invata in scolile satesti. Unde, de altfel, traiesc si cei mai saraci romani. 

Am pornit de la realitatea din jurul meu. Am intalnit, atat in cariera, cat si in viata, in general, copii extraordinari, inteligenti, despre care pot spune cu mana pe inima ca sunt mandria Romaniei. La fel, profesori de exceptie. Am dat insa si peste date referitoare la abandonul scolar si analfabetism si m-am ingrozit.  Primul meu impuls a fost sa vad cum arata realitatea din teren.  Pur si simplu am vrut sa verific aceste date. Nu sa crucific, sa pun la zid pe cineva. Ci sa tragem un nou semnal de alarma asupra educatiei. Si a unui sistem schiop. Calculele nu-mi plac, dar daca invatamantul nu primeste mai mult sprijin din partea Guvernului, mai multe fonduri, o felie mai groasa din PIB, in urmatorii 10 ani Romania ar putea pierde pana la 17 miliarde de euro. Mai mult, saracia si analfabetismul se vor perpetua. Groaznic! “– povesteste Elena despre cum a ajuns sa filmeze reportajele din campanie. 

Realitatea din teren s-a dovedit mult mai dura decat o arata datele oficiale.   

“M-am urcat in masina si am oprit in mai multe sate. Pentru ca aici sunt ranile deschise. Iar aici invata jumatate din elevii Romaniei. Aici se vede lipsa de interes si de implicare din partea autoritatilor. Si am mers in aceasta campanie de la cel mai jos nivel, pana spre varful scarii ierarhice. Am intrat in scoli si va marturisesc ca ce am gasit acolo o sa va cutremure si pe voi. Pentru ca, fara carte nu putem vorbi de viitor. Iar in momentul acesta, cam asa stau lucrurile. Din prima zi in care am plecat la filmare mi-am dat seama ca situatia este mult mai grava decat o arata statisticile ajunse la Bucuresti. E de-a dreptul dramatica. Pentru ca la noi vin cifre si atat. Nu fapte, nu realitati. Degeaba ai un dascal care-ti ocupa catedra – ceea ce la sat este, oricum, o realizare daca ne luam dupa inspectorii de la judete – daca implicarea lui tinde spre zero.

Experienta de pe teren a impresionat-o pe Elena: “Am intalnit copii analfabeti si semianalfabeti, dar si elevi constiinciosi care din cauza saraciei au fost nevoiti sa abandoneze scoala. Am intalnit o fetita care mi-a povestit, plangand in hohote, ca de mai bine de sase ani mananca in fiecare zi doar cornul si laptele de la scoala. Si ca lunea, cand nu ajunge masina cu pachetele copiilor, sta flamanda. Am plans la filmarile din campania asta si m-am revoltat asa cum nu mi s-a intamplat vreodata. Am intrat, de exemplu, intr-o scoala din Hreasca, un sat din Vaslui, unde am gasit o fetita care, de patru ani, este ignorata de invatator pe motiv “ca nu o duce capul”. Copila aceasta nu stia nicio litera dupa patru ani de mers zi de zi la scoala.  Am luat-o de manuta si i-am scris pe tabla litera “A”, apoi i-am scris numele - “Liliana”, pe care nu o sa-l uit vreodata. Ghiciti ce s-a intamplat. Fata a scris pentru prima data in viata ei ceva si nu doar ca a scris ceva, si-a scris corect numele. Ganditi-va ca ar fi copilul vostru. Cum ati reactiona?”.

Primul reportaj din campania Fara carte, fara viitor va fi difuzat in aceasta seara. Stirile ProTV incearca astfel sa gaseasca un raspuns la intrebarea “De ce renunta romanii la invatatura?” si sa ii faca pe absolut toti cei implicati sa inteleaga ca urmarile sunt grave. Toata lumea are de suferit: Romania, ca stat, poate pierde miliarde de euro in urmatorii zece ani din cauza unui sistem cu lipsuri. Iar componenta umana este la fel de afectata: anual, cele cateva zeci de mii de copii care renunta la carte isi semneaza condamnarea la un trai in mizerie si intuneric. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni