• PRO TV
  • Romanian Creative Week. Sute de elevi din Iași vor participa la conferințe pe teme legate de AI, blockchain și joburile viitorului

Romanian Creative Week. Sute de elevi din Iași vor participa la conferințe pe teme legate de AI, blockchain și joburile viitorului

Romanian Creative Week. Sute de elevi din Iași vor participa la conferințe pe teme legate de AI, blockchain și joburile viitorului

Cum va arăta viitorul în era Inteligenței Artificiale? Dar joburile noastre, în condițiile în care experții estimează că, pe fondul dezvoltării noilor tehnologii, multe dintre actualele joburi vor fi influențate de AI, în următorii ani? Educația, dublată de creativitate și de dechiderea spre noi oportunități, este singura care ne va răspunde, spun specialiștii. Romanian Creative Week (RCW) pune accentul, în ediția din acest an, pe două teme majore pentru tineri: educație și tehnologie.

„De la AI la Web3. Cum ne câștigăm viitorul prin curiozitate și creativitate”, eveniment organizat în cadrul secțiunii Innovation & Digital a RCW, se va desfășura în perioada 22 – 25 mai. În fiecare dintre cele patru zile, Vlad Mercori, CEO Stakeborg, și Andrei Constantin, CEO Cryptonita, vor susține conferințe pentru elevii de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „Costache Negruzzi” și Colegiul Național Iași. 

„La Stakeborg, avem constant discuții cu organizații studențești pe teme ce țin de inteligența artificială și blockchain, însă am realizat că studenții știu deja, în mare parte, pe ce direcție vor să meargă. Elevii, însă, sunt în faza în care abia se formează, iar pentru ei cunoașterea este cu atât mai importantă. Studiind aceste domenii, am observat că este un decalaj mare între cât de repede se mișcă tehnologia și ce reușim noi, ca indivizi, să învățăm. Ceea ce ne propunem este să îi familiarizăm pe elevi cu aceste teme și să îi facem să înțeleagă că viitorul lor depinde de noile tehnologii”, explică Vlad Mercori. 

Expertul mai subliniază că, așa cum se preconizează acum, multe din joburile actuale vor fi influențate de noile tehnologii, în următorii ani. Unele profesii, arată Vlad Mercori, vor dispărea cu totul, iar altele vor fi inventate. 

Acesta dă drept exemplu custumer support, un job prin care angajatul oferă clientului o serie de informați prestabilite: „Joburile de acest tip vor dispărea în următorii ani, pentru că va exista un ChatBot, bazat pe AI, care va învăța aceste lucruri și le va reproduce mult mai fidel decât le poate reproduce un om. Robotul va lucra 24 de ore pe zi, va fi mai eficient, mai ieftin, astfel că toate companiile vor renunța să mai angajeze oameni pentru genul acesta de joburi”. 

Ce facem cu oamenii atunci când joburile lor vor dispărea? Și cum explicăm tinerei generații că trebuie să se pregătească pentru profesii pe care acum nici nu le bănuim? 

„Istoria ne-a arătat că acolo unde tehnologia a închis două uși, a deschis alte cinci. Oamenii au devenit mai creativi, iar inovația și tehnologia i-au ajutat să-și identifice noi joburi și pasiuni. Să ne gândim la o agenție de digital merketing. La începuturile Internetului, nici măcar nu exista ideea de content writer pentru zona digitală. Sau de social media manager. Acum, astfel de joburi sunt obișnuite. De aceea, cred că este important să le explicăm elevilor, care se pregătesc pentru joburile viitorului, ce este cu aceste noi tehnologii”, completează Vlad Mercori. 

Director de liceu: „O dezbatere care pleacă de la provocările AI înseamnă un prilej de a vedea spre ce se pot îndrepta, ca orizont profesional, elevii noștri”

De cealaltă parte, directorii liceelor ieșene care vor găzdui, în premieră, „De la AI la Web3”, au subliniat interesul major al elevilor pentru această temă.  

Camelia Gavrilă, directoarea Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași, arată că, „în general, învățământul este o zonă destul de conservatoare, în care preferăm să mergem pe trasee cunoscute și validate în timp. Însă generațiile pe care le formăm aparțin secolului XXI și este nevoie de o pregătire a tinerilor spre o înțelegere creativă, spre gândire critică, spre a se raporta corect la un univers aflat într-o continuă mișcare. Pentru o școală cu vocație științifică, așa cum este Colegiul „Negruzzi”, o dezbatere care pleacă de la provocările Inteligenței Artificiale înseamnă, de fapt, un prilej de a vedea spre ce se pot îndrepta, ca orizont profesional, elevii noștri”. 

Elena Calistru, directoarea Colegiului Național Iași, subliniază că „cei doi invitaţi au adus în atenţie o întrebare importantă: sunt elevii de azi pregătiți pentru viitor, unul acum incert, și pentru provocările pe care cu greu le anticipăm în această eră a Inteligenței Artificiale? Experiențele ultimilor ani au fost revelatoare în acest sens, dacă ne gândim la pandemie, care ne-a obligat să înaintăm foarte repede și mult în ceea ce privește digitalizarea. Pentru a face față acestor provocări, este importantă componenta educativă, și nu mă refer doar la cea clasică, din timpul orelor de curs, ci la toate informațiile pe care elevii le pot asimila prin intermediul educației non-formale”. 

Mihaela Gotcu, directoarea Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași, arată că „o astfel de inițiativă este o oportunitate pentru noi, pentru că școala devine din ce în ce mai pregnant locul în care îi pregătim pe elevi pentru un viitor despre care avem o idee despre cum va arăta, mai ales în zona tehnologiei, a inovației și a tot ce înseamnă piața muncii. Ca școală, trebuie să ținem pasul cu evoluția societății. Discutând cu colegii mei, am observat un interes al elevilor pentru tot ceea ce înseamnă digitalizare, tehnologii moderne, cryptocurrency. Uneori, elevii știu mai multe lucruri despre toate astea decât unii dintre noi, profesorii, și sunt convinsă că evenimentul va fi un succes”. 

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC). Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Partenerii FEPIC în organizarea RCW sunt: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Palas, Ministerul Culturii, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni