VAMA lanseaza un nou album: BETTER

VAMA lanseaza un nou album: BETTER
Citeste mai mult despre: vama, album,
Data: 05 Septembrie 2017
Marti, 12 septembrie, VAMA va lansa cel mai nou material discografic, al treilea din cariera formatiei. Albumul se numeste ”Better” si poate fi comandat deja in format CD din magazinul online VAMA. Fanii care pre-comanda CD-ul inainte de 12 septembrie vor primi ca bonus albumul in format digital.

 ”Better” contine 12 piese in limba engleza compuse de cei cinci membri ai formatiei VAMA, cu versuri semnate, ca de obicei, de Tudor Chirila. Urmand exemplul artistilor indie rock straini, VAMA a colaborat pentru noul album cu un producator muzical. Noul sound VAMA, mai modern ca oricand, i se datoreaza si lui James Lewis, un producator britanic tanar, dar care a colaborat de-a lungul timpului cu artisti precum Arctic Monkeys, Rudimental, Lykke Li, Charli XCX etc.

Citește și

E greu sa te desparti de un album. Suna ciudat, dar sa lansezi un album catre public e ca o despartire. Nu-ti mai apartine si nu va mai beneficia de grija pe care ai pus-o in el pentru atat de mult timp. Trecand peste emotia asta pot spune ca albumul asta a fost pentru noi un prilej de a invata mult. Lucrul cu un producator ne-a facut sa descoperim un proces de care habar nu aveam pana acum. El a functionat ca un arbitru si un cenzor al initiativelor noastre muzicale. A filtrat foarte multe propuneri, a ales minimal si a supervizat tot procesul de preproductie, apoi inregistrarile din studio. Chiar ne-a spus: e important pentru voi ca trupa sa ramaneti cu un proces pe care sa-l aplicati din nou la urmatoarele cantece chiar daca nu veti mai lucra cu mine. Revenind, eu cred ca e cel mai important disc VAMA. Doar ca experienta m-a invatat ca nu prea conteaza ce cred eu. Asa ca sper ca lumea sa-l asculte si sa dea mai departe muzica asta. Si da, e un vis frumos sa reusim sa-l cantam si afara. In alta ordine de idei ar fi de dorit ca institutia producatorului muzical sa atinga cat mai multe trupe de la noi”, spune Tudor Chirila, solistul VAMA, despre noul album.

Grafica noului album VAMA, inspirata de Yves Klein

Conceptul vizual al noului album VAMA este realizat de 12 AM TODAY – un studio de creatie cu un portofoliu international de clienti, printre care Trend Union si Vilebrequin. Fiecare piesa de pe album are asociata cate o pictograma reprezentativa, care face trimitere la titlul si mesajul piesei.

Ne bucura mult colaborarea cu VAMA, o trupa cu viziune, care nu se conformeaza, ci incearca mereu sa-si depaseasca conditia, oferindu-ne mereu libertatea de a dezvolta concepte interesante impreuna. FALL and RISE sunt cele doua miscari care ilustreaza logo-ul VAMA. De la acest V atat de specific trupei a pornit totul si asta am incercat sa reprezentam cu noul album. Pentru noi a fi mai bun inseamna capacitatea de a te ridica – deasupra esecului, deasupra trecutului, dar in primul rand, deasupra ta. VAMA devine prin BETTER o versiune mai buna a sa, iar cele 12 pictograme personifica trairile in acest proces de transformare. Yves Klein a fost un artist care ne-a inspirat in alegerea esteticii, lucrarile sale exploreaza felul in care puritatea culorii, spatiul si corpul omenesc pot fi folosite pentru a comunica stari. Din acest motiv am si optat pentru IKB (International Klein Blue) ca fiind culoarea de baza pentru comunicarea vizuala a trupei”,  au declarat reprezentantii studioului de creatie 12 AM TODAY.


Show de lansare la Sala Polivalenta

Albumul "Better" va putea fi ascultat live pentru prima data, integral, pe 12 octombrie la Sala Polivalenta. Biletele s-au pus deja in vanzare pe www.iabilet.ro,  www.eventim.ro, magazinele Flanco si reteaua IaBilet. Pentru fanii care-si doresc o experienta extra, VAMA a pregatit si un supliment Meet & Greet care include o intalnire informala cu VAMA inaintea concertului, tricou si cana VAMA, plus un poster cu autografele membrilor trupei. Numarul de suplimente este limitat, iar acestea sunt valabile doar cu bilet cumparat separat. 

Anul 2017 a fost unul plin pentru membrii formatiei VAMA, care au sustinut concerte pe scenele celor mai mari festivaluri din tara. In luna august VAMA a sustinut un recital pe scena principala UNTOLD si a prezentat in premiera cateva dintre piesele de pe albumul ”Better”. Toamna continua cu prezenta in alte festivaluri si concerte in principalele cluburi din tara, dar si din strainatate. In luna octombrie VAMA va sustine un mini-turneu in Marea Britanie, unde are programate concerte in Londra (25 octombrie), Manchester (26 octombrie) si Glasgow (28 octombrie).

Componenta formatiei VAMA: Tudor Chirila – voce, Eugen Caminschi – chitara, Lucian Cioarga – tobe, Gelu Ionescu – clape, Dan Opris - bass.


FULLSCREEN
VAMA lanseaza un nou album: BETTER
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies