„O să-ți ceară scuze polițistul”. Mihai Pascu a vrut să-l scape pe Vlad Pascu, după ce a fost oprit de poliție

O să-ți ceară scuze polițistul . Mihai Pascu a vrut să-l scape pe Vlad Pascu, după ce a fost oprit de poliție
Citeste mai mult despre: vlad pascu, dialog, mihai pascu,
Data publicarii: 15 Septembrie 2023
Data actualizare: 15 Septembrie 2023
Cu doar câteva ore înainte ca Vlad Pascu să producă accidentul mortal în 2 Mai, tatăl lui, Mihai Pascu, l-a asigurat că nimeni nu îi va lua permisul, după ce fusese tras pe dreapta de oamenii legii.

Conform Adevărul, citând unii martori, la unul dintre restaurantele din Techirghiol, cu puțin timp înainte de tragedie, Mihai și Vlad Pascu au purtat o discuție cel puțin șocantă. Mihai Pascu ar fi petrecut la un restaurant din zonă, în timp cu fiul lui se plimba cu mașina, împreună cu alți prieteni.

Conform martorilor, care nu vor să își dezvăluie identitatea, până după miezul nopții, tatăl lui Vlad Pascu ar fi consumat cantități mari de băuturi alcoolice, alături de câțiva prieteni, când, în jurul orei 02:00, ar fi primit un telefon din partea fiului său.

Vlad Pascu i-ar fi spus că a fost oprit de poliție și se temea că va rămâne fără permis. Mihai Pascu și-a asigurat fiul că nu se va întâmpla acest lucru, deoarece avea să rezolve el totul cu un simplu „telefon”.

„Lasă, tată, că o să dau eu un telefon cuiva. Nu îți ia nimeni permisul. O să îți ceară scuze polițistul ăla că te-a oprit”, ar fi spus Mihai Pascu, potrivit unor surse.

Nu se știe dacă acesta a sunat sau nu pe acel „cineva”, dar, după doar două ore, Vlad Pascu a fost lăsat să plece, cu toate că oamenii legii găsiseră, în mașina lui, o folie de medicamente și un joint. „Ăștia nu îmi fac nimic. Așteaptă-mă, că nu întârzii mult”, ar fi spus, atunci, Vlad Pascu.

După 30 de minute, Vlad Pascu a plecat spre o vilă din Vama Veche, unde a consumat substanțe interzise, s-a urcat la volan și nu a mai durat mult până când a provocat accidentul mortal.

Incidentul a avut loc în urmă cu aproximativ o lună, pe data de 19 august 2023, când a intrat cu mașina într-un grup de tineri. O fată în vârstă de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite. 
 

Sursă foto: Știrile PRO TV, Sursă foto: Știrile PRO TV, INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

VEZI ȘI VIDEO 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!