Zvonurile potrivit cărora Kate și Meghan s-ar urî au ajuns la urechile Reginei. Ce decizie a luat aceasta

03 Decembrie 2018, 11:15

Zvonurile potrivit cărora Kate și Meghan s-ar urî au ajuns la urechile Reginei. Ce decizie a luat aceasta
Palatul Kensington a anunțat că Ducii de Cambridge și Sussex își vor petrece Crăciunul împreună, pe domeniul de la Sandringham. 

Daily Mail scrie că ambele cupluri vor petrece sărbătoarea alături de Regină în ceea ce se dorește a fi „un display de solidaritate”. Decizia ar fi fost luată chiar de Regină, se mai arată în articolul publicat de Daily Mail.

Anunțul vine pe fondul zvonurilor potrivit cărora relația dintre cele două ducese nu e tocmai una cordială și că acesta ar fi motivul pentru care Harry și Meghan ar fi decis să se mute din Palatul Kensington pe domeniul Frogmore ar ține tocmai de relația încordată dintre cele două ducese. 

Surse din Palatul Regal au declarat săptămâna trecută pentru publicația britanică The Daily Mail că Harry s-ar fi plâns că William e „prea dictatorial” și că acesta ar fi, de fapt, motivul pentru care el și Meghan vor să se mute din Kensington.

Nici cuplul Kate – William nu ar fi avut cuvinte mai frumoase la adresa lui Meghan. „William și Kate nu o plac chiar atât de mult pe Meghan. Li se pare că nu au nimic în comun cu ea, diferențele culturale sunt mult prea mari. [...] Nu le place mai mult nici atitudinea lui Harry, mai ales când Harry le spune mereu că tot ceea ce Meghan vrea, Meghan trebuie să primească.”, spune sursa citată de Daily Mail.

În prezent, Harry și Meghan locuiesc într-o casă cu două camere de pe domeniul Palatului Kensington, dar, potrivit aceleiași surse, cei doi nu și-au pus niciodată problema că ar putea locui aici pe termen lung, mai ales acum, când Meghan așteaptă un copil.

Noua casă a cuplului regal este, de fapt, un conac de 10 camere și, până când Harry și Meghan se vor muta, la conac sunt programate diverse lucrări de renovare.

Potrivit tabloidelor britanice, Prințul și Ducesa doresc să își amenajeze inclusiv o sală de gimnastică și un studio pentru yoga. 

Nici Meghan nu pare să facă eforturi prea mari pentru a le intra în grații lui William, Kate, Reginei și angajaților din Kensington. 

Presa britanică a scris de curând că asistenta personală a lui Meghan a demisionat la doar șase luni după nunta Ducesei de Sussex cu Harry. Amy Pickerill, asistenta Ducesei, a demisionat după ce ar fi spus, în prealabil, că Meghan „are o atitudine dificilă” și că relația ei cu angajații din Palatul Kensington e una destul de spinoasă.

Daily Mail a mai scris și cu alte ocazii că, potrivit unor surse din anturajul regal, până și Regina ar fi avertizat-o pe Meghan în privința atitudinii pe care o are față de angajați.

„Meghan a venit cu o atitudine superioară și cu foarte multe pretenții. Regina e foarte nemulțumită de felul în care îi tratează pe angajați și i-a atras atenția în nenumărate rânduri.”, a spus sursa citată de Daily Mail. 

Demisia asistentei, mai scrie publicația britanică, ar fi luat prin surprindere pe toată lumea, dat fiind că era unul dintre cei mai apreciați angajați ai Casei Regale.

Pickerill e al treilea angajat care demisionează în ultimele șase luni pe fondul zvonurilor despre atitudinea Ducesei.

Contactat de jurnaliștii de la People, biroul de presă al Palatului Kensington a refuzat să comenteze informaţia despre demisia lui Pickerill, care a fost transferată la începutul anului în subordinea directă a lui Meghan.

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO