Noul documentar „Cămătarii” de pe VOYO, regizat de Anghel Damian, prezintă o lume necunoscută publicului larg. Nuțu Cămătaru, cea mai cunoscută persoană din lumea interlopă din România, povestește, cu lux de amănunte, cum a făcut bani după Revoluție.
Gallery
La scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare, la Revoluție, printr-un decret prezidenţial semnat de Iliescu, Nuțu Cămătaru, dar și fratele său, Sile, au plecat din România.
Prima oară în Germania, acolo unde au profitat de lipsa de experiență a sistemelor vestice în ceea ce privește tipul de infracționalitate pe care îl practicau. Lumea era naivă, mulți nu își închideau nici ușile de la case, iar pedepsele erau mult mai mici.
„Noi veniți din comunism...pentru noi nu era nicun pericol acolo”, spune Nuțu.
Ulterior, Nuțu Cămătaru a trecut granița și a plecat în Franța, mai exact în Nisa.
„Am trecut de graniță ca prin varză. Ne-am trezit pe drumul către Nisa. Prima oprire la un peco, să băgăm benzină.
Am pus benzină și m-am dus să plătesc, dar nu era nimeni la casă. Am strigat „hello, hello”, dar nimic. Când mă duc în spate pe o ușă deschisă, ce crezi. O casă de bani deschisă și numai pachete de 100 de franci. Am luat un pachet de acolo, am intrat în mașină și am plecat. Doamne, Raiul pe pământ aici! Nu plătești nimic”, a mai povestit Nuțu Cămătaru.
Sub sloganul „CĂMĂTARII – Frică. Putere. Decădere”, unul dintre cele mai cunoscute clanuri din România își spune pentru prima dată propria poveste din interior, într-un documentar difuzat pe VOYO și PRO TV.