„Cei trimiși”, serialul din genul crime-paranormal, creat de Anghel Damian, va fi disponibil în curând pe VOYO. Regizorul a acordat un interviu în exclusivitate, în care a vorbit despre unicitatea acestui proiect.
„Cei trimiși” este descris ca un serial cu un mix interesant de paranormal și elemente science-fiction, toate integrate într-o narațiune tensionată, care captează atenția privitorului. Regizorul pune accentul pe complexitatea personajelor, care nu sunt doar tipare simpliste, ci au evoluții și trăiri profunde.
„Cred că va fi un serial care va schimba de aici înainte felul în care oamenii privesc serialele de ficțiune românești. Are un aer foarte occidental și, când spun asta, mă refer la ceea ce are mai bun cinemaul din occident. Avem elemente cu tentă ușor, ușor science fiction, acest paranormal, acest fantastic senzorial care este în serialul nostru, cu niște secvențe de efecte speciale absolut spectaculoase. Avem o intrigă care este extrem de tensionantă”, spune regizorul.
Acțiunea caută să capteze esența unui conflict profund și a paradoxurilor care definesc experiența umană.
„Sunt situații paradoxale și asta e o frumusețe a cinemaului, pentru că întotdeauna lucrează cu două elemente principale, să existe conflict și să existe paradox. Fără doar și poate, personajul meu preferat este personajul principal. Pe de altă parte, frumusețea acestui serial este că niciun personaj nu este schematic, el are un arc. Dacă ne uităm în jurul nostru, o să găsim foarte multe corespondențe ale acestor personaje. Este ceva ce noi, ca povestitori, realizatori, regizori, întotdeauna ne propunem să se creeze această linie, cât mai subținere între privitor și poveste sau personaj”, explică Anghel Damian.
Regizorul subliniază că acest tip de narațiune nu a fost abordat până acum în ficțiunea românească de televiziune sau streaming:
„Genul este cea mai mare provocare. Practic, vorbim despre niște crime în serie și telespectatorii vor încerca să deslușească misterul din spatele acestor crime în serie. Misterul nu este explicat, să zicem, dintr-o perspectivă firească sau banală. Este explicabil fabulos, fantastic, paranormal. Este ceva care nu a fost abordat în ficțiunea românească de TV sau streaming. Garantez că în această poveste, până la capăt, nu veți ști ce se va întâmpla. În mod cert, veți avea surprize.”
Urmărește serialul pe VOYO.
VEZI MAI MULTE DETALII AICI: