Tensiunile au atins cote absolute în duelul dintre Babasha și Rafael. Unul singur, însă, a învins pe traseu și și-a adjudecat locul în emisiune
Gallery
Babasha, din echipa Luptătorilor, și Rafael, din cea a Visătorilor au fost nominalizați pentru a intra la duel. Proba a fost grea, tensionată și plină de adrenalină, însă doar unul a reușit să își ducă misiunea până la capăt.
Rafael a fost, de data aceasta, cu un pas înaintea lui Babasha, care a ieșit pe locul al doilea și a fost eliminat de la Desafio: Aventura.
„Sunt fericit că am câștigat. Nu am de ce să nu fiu fericit. Este o victorie pe care am câștigat-o datorită mamei mele și chiar mă bucur pentru că am reușit să îmi depășesc limitele”, a spus Rafael.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN CLIPUL VIDEO DE MAI SUS
Emisiunea Desafio: Aventura poate fi urmărită în avans pe VOYO