• Emisiuni
  • DESAFIO: Aventura
  • Surpriză de proporții la Desafio: Aventura, înainte de marea finală. Cum au reacționat finaliștii când și-au văzut familiile. Valentin a izbucnit în lacrimi când și-a văzut mama: „Aștept de 28 de ani ca să îmi spună un om că mă iubește”

Surpriză de proporții la Desafio: Aventura, înainte de marea finală. Cum au reacționat finaliștii când și-au văzut familiile. Valentin a izbucnit în lacrimi când și-a văzut mama: „Aștept de 28 de ani ca să îmi spună un om că mă iubește”

O surpriză emoționantă i-a așteptat pe finaliști imediat după întoarcerea de la duel. Vladimir, Dumbo și Valentin au avut parte de un moment special chiar cu o zi înainte de marea finală.

Reacțiile concurenților atunci când și-au văzut membrii familiei au fost copleșitoare. Valentin a izbucnit în lacrimi în momentul în care și-a văzut mama, iar aceasta i-a spus pentru prima dată că îl iubește.

„Aștept de 28 de ani ca să îmi spună un om că mă iubește”, a mărturisit concurentul, vizibil emoționat.

Dumbo, la rândul său, nu și-a putut stăpâni lacrimile atunci când și-a văzut soția, pe Alexandra.

Și Vladimir Drăghia a avut parte de o surpriză deosebită. Prietenul său, Adrian, a venit pentru a-l susține în marea finală

VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN CLIPUL VIDEO DE MAI SUS

EMISIUNEA ESTE DISPONIBILĂ ȘI PE VOYO

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune DESAFIO: Aventura

Articole pentru emisiune DESAFIO: Aventura

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni