Sâmbătă, 31 mai, invitatul lui Marius Manole la ”Întrebarea Mesei Rotunde” este tenorul Ștefan von Korch. Cum a ajuns să cânte pe marile scene ale lumii, ce meserie ar fi ales dacă nu ar fi fost cântăreț de operă, de ce își înnebunește vecinii, ce face când se îndrăgostește, ce opera ar transforma intr-un film pentru adulți, aflați doar sâmbătă , de la ora 9.00 dimineața, la ACASĂ.
Drumul lui Ștefan von Korch către operă a fost mai mult decât sinuos. ”M-am născut la Șinteu, o comună de pe lângă Oradea. La 750 m altitudine. Pe la 3 ani, tata a cumpărat un acordeon, pentru că în familie - unchii din partea mamei, bunicul din partea tatălui - cântau la acordeon și probabil a vrut să vadă dacă am talent în acest sens.
Am început să zbârnăi pe lângă urechile mamei, ea tot îmi spunea să mă opresc. Tata îi zicea: lasă-l, că poate învață să cânte. Și în 2 săptămâni știam să cânt.
La patru ani, mi-a cumpărat un sintetizator, am început să cânt și la acela. Așa și-au dat seama că am talent și de acolo a început periplul acesta cu muzica. La cinci ani, am început să cânt cu vocea. Cântam muzică populară slovacă. Apoi, am început și muzică populară românească”.
Ștefan a lăsat, pentru un timp, muzica în favoarea sportului. ”În clasa a cincea, am avut o tentativă de a mă duce la liceul de artă din Oradea și m-au dat la tobe. Tata, cu orice preț, voia să mă dea la muzică. Când am ajuns la percuție, efectiv, simțeam că mă dor măselele când băteam la tobe. Eu eram un tip ordonat, dar am început să chiulesc.
În semestrul al doilea, eu stăteam cu cineva în chirie, care nu era așa cuminte cum eram eu. M-am molipsit, începusem să umblu prin oraș singur. M-au prins, am început să plâng și m-am întors înapoi în sat. Am terminat școala generală în sat. Între timp, m-am apucat de ping pong, am mers și la Județene. Am lăsat muzica deoparte, am mers și la Naționale cu ping pong. Lui tata îi plăcea că sunt competitiv, dar ar fi vrut să fiu ba avocat, ba popă... Și acum îmi spune: dar de ce nu te faci popă?”.
”La operă, dacă nu cânți cum trebuie, te huiduie publicul!”
Cum a ajuns, totuși, la opera? ”În clasa a noua, m-am dus la muzică populară românească. Am dat admitere, cu o piesă. În semestrul al doilea, profesoara îmi zice: Pico, tu ar trebui să cânță muzică populară italiană.
Este o artă care necesită sacrificiu și multă muncă. Și pe lângă această muncă, dacă nu cercetezi ce a vrut compozitorul să spună acolo, ce peisaj a vrut să descrie, ce sentiment a vrut să inspire, nu ai cum să ajungi să înțelegi muzica asta”.
Ștefan von Korch mărturisește că a trecut prin toate genurile muzicale. ”Eu, când eram prin sat, și cântam muzică populară, am cântat la nunți cu vocea și cu clapa și am cântat inclusiv și manele. La nuntă, nu este ca și când cânți ce vrei. M-am lăsat de nunți pentru că aveam de cântat ”Flautul fermecat” la Operă și sâmbătă eram nuntă. Și cineva a zis: dacă nu cânți, furculița asta ți-o bag în gât! M-am lăsat și de nunți și de manele!”
Ce ar face dacă s-ar trezi într-o dimineață cu vocea lui Smiley, cum procedează când uită cuvintele în timpul spectacolului, care este tenorul preferat sau cum sună ”La donna e mobile” în varianta manea, aflați doar sâmbătă dimineață, de la 9.00, în cadrul emisiunii Întrebarea Mesei Rotunde, de ACASĂ.