Regizorul Radu Afrim la Întrebarea Mesei Rotunde: ”Cea mai mare revoluție în teatru era că trebuie să te dezbraci”

Redacția Redacția

Publicat 23. 10. 2025

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Adaugă PRO TV ca sursă preferată în Google

Sâmbătă, 25 octombrie, invitatul lui Marius Manole la ”Întrebarea Mesei Rotunde” este regizorul Radu Afrim. Cum a ajuns să fie numit, la început de carieră, ”copilul-teribil al teatrului românesc”, de ce nu a rămas în străinătate să lucreze, în ce condiții ar accepta să lucreze cu vedete din social media sau de ce a fost amenințat în fața Teatrului Odeon, aflați doar sâmbătă dimineață, de la 9.00, la ACASĂ.

Radu Afrim recunoaște, la Întrebarea Mesei Rotunde, că ar regiza fără rețineri un spectacol în care să joace influenceri: ”Dacă au talent, nu am aceste prejudecăți. La mine în spectacole, au jucat și mașiniști și copii, dar oameni care simțeau scena. Nu aș lua staruri de social media ca să-mi aduce public, că nu e nevoie. Aș lua ca să experimentez și eu ceva. Staturile internaționale de film și de televiziune care vor, din orgoliu, să joace teatru, intră acolo cu toată ființa lor”.

Afrim a fost, înainte să fie numit ”copilul-teribil al teatrului românesc”, profesor de limba română și limba franceză. ”Îmi plăcea la catedră, mă amuza... Copiii era haioși și chiar mă iubeau foarte, foarte mult. Eram aproape de vârsta lor, a celor din liceu. Eram cu patru ani mai mare. Viața la 22 de ani era fără gânduri, fără griji. Eram genul care punea rucsacul în spate în weekend și mergea în Budpesta patru zile. Nici nu mă gândeam că nu am unde dormi, pentru că era aproape de Cluj. Tata lucra la CFR și aveam gratis pe tren. Mă distram la Budapesta patru zile... au trecut foarte repede anii ăia, nici nu știu cum”.

​

Ce spune despre criticii lui din trecut, care credeau că nu are ce căuta în Teatru: ”Când am terminat Filologia, deja aveam o vârstă... Deci nu eram un tânăr regizoraș să mi se zică: hai, dispari, copile, că nu știi ce-i cu lumea. Știam ce-i cu lumea, citisem niște cărți și eram cu atât mai periculos, zic eu. Dar am avut și momente de descumpănire în care am zis: băi, dacă asta e lumea în care intru, nu vreau să intru”.

De ce nu a plecat din România? ”Am lucrat în străinătate și nu mi-a plăcut. Îmi era dor să vin acasă, la vârsta aia de 20 de ani, la care toți colegii mei au șters-o. Acum, ei sunt prin toată lumea. Toți s-au dus, cu riscurile de rigoare. Maximum de risc pe care mi l-am asumat a fost să vin la București, unde nu aveam nici unde să dorm. Am dormit la Voicu Rădescu în pod, că intram din ușă direct în pat.

După Revoluție, au fost ani foarte sălbatici. Cea mai mare revoluție în teatru era că trebuie să te dezbraci. Nu conta altceva. Asta era și în filmele românești. Acum, e mai domestică treaba cu dezbrăcatul”.

În cadrul emisiunii ”Întrebarea Mesei Rotunde”, regizorul își amintește și de un episod în care a fost deranjat peste măsură de un spectator care făcea gălăgie în timpul piesei. ”Erau vremuri în care nu se vorbea prea mult de abuz, dar atunci am făcut un abuz. Era un monolog foarte trist al Antoanetei Zaharia, De ce fierbe copilul în mămăligă, și erau niște elevi cu școala și o elevă a vorbit foarte mult la telefon, la balcon. Eu eram în culise și am zburat ca Superman până sus și am zgâlțâit-o și cred că și-a rupt tocul, că s-a împiedicat de ceva. Taică-su în două secunde a fost cu mașina în față: tu în viața ta nu o să mai faci teatru! Așa mi-a zis. Și știu că a venit Adriana Trandafir, că ea juca rolul principal, s-a strâns toată lumea acolo. Era circ în fața Odeonului..”.

Ce ar refuza să facă în teatru? ”Dacă ar veni la mine un proiect fascist - pentru că așa cum există teatru de stânga radicală, o să înceapă să existe și teatru de dreapta radicală. Asta nu aș face. De obicei, nu am făcut comedii de bulevard. Dar dacă ar fi bani serioași, aș ști să o fac foarte bine. Nu e un gen minor, dar nu e un gen pentru mine...

Am făcut un spectacol pentru bani. Green Hours era un spațiu iconic, la modă. Dacă nu călcai în Green Hours, nu erai cool, nu erai în lumea teatrului. Nu conta valoarea spectacolului. Conta să vină lumea acolo să se distreze. De exemplu, când Clara Flores le băga mâna în pantaloni bărbaților. Femeile își aduceau soții, de ziua lor, le făceau această surpriză, și Clara Flores le băga mâna în pantaloni și le ghicea în...testicule”.

De ce nu le spune actorilor pe nume, la repetiții, ce face când simte că un spectacol iese rău, ce nu ar trebuie să existe pe planeta Afrim sau de când nu a mai primit o mărire de salariu, aflați doar sâmbătă, 25 octombrie, de la 9.00 dimineața, în emisiunea Întrebarea Mesei Rotunde, de la ACASĂ!