Pe 6 februarie 2026 se încheie 18 ani de emisiuni La Măruță! În televiziune, asta înseamnă o viață întreagă. Sau chiar mai multe.
Gallery
Acesta este ultimul mesaj al lui Cătălin Măruță, cel prin care s-a închis emisiunea pentru totdeauna.
Doamnelor și domnilor, vedeți pe ecran numele oamenilor din această echipă. Dragilor, eu și Alina vă mulțumim și vă aplaudăm pentru munca împreună cu noi în toți acești 18 ani.
Cătălin Măruță: Se spune că un prezentator nu își cunoaște telespectatorii. Eu te cunosc, Alexandrule! Și pe tine, Miruna, care te uiți cu o cană de ceai de pe canapeaua ta. Și pe tine, Andrei, care ai crescut cu emisiunea asta și azi ești tată. Și pe tine, Emilia, tu, care ne-ai avut mereu porniți pe televizorul din sufragerie, ca pe prietenii tăi. Și pe tine, Titele, tu, Titele din Timișoara, care poate nu spui nimănui, dar ai râs și ai plâns aici, cu noi. Vă cunosc pentru că, timp de 18 ani, ne-am întâlnit zi de zi. În aceleași ore, în aceleași emoții, în aceleași vieți. V-am simțit bucuriile, pierderile, speranțele. Și poate nu ne-am strâns mâna niciodată, dar ne-am atins sufletele. Astăzi nu se termină doar o emisiune. Astăzi se oprește un ritual.Dacă aș putea, v-aș spune fiecăruia pe nume. Dar o să spun atât: Mulțumesc că m-ați lăsat să intru în casele voastre. Mulțumesc că m-ați primit ca pe unul de-al vostru. La Măruță se încheie. Dar prietenia noastră… nu are generic de final.