• Emisiuni
  • Las Fierbinți
  • Giani și-a făcut operație de adaos de creier: „Săracu’, ce băiat mișto era înainte. Norocul lui e că i-au pus doar puțin, pe margini...”

Giani și-a făcut operație de adaos de creier: „Săracu’, ce băiat mișto era înainte. Norocul lui e că i-au pus doar puțin, pe margini...”

Giani și-a făcut operație de adaos de creier: „Săracu’, ce băiat mișto era înainte. Norocul lui e că i-au pus doar puțin, pe margini...”

România este pusă pe râs și în această săptămână. Aventurile celui mai iubit serial de comedie, Las Fierbinți, continuă într-o porție triplă marți, miercuri și joi, de la ora 20:30. Ulițele celui mai cunoscut sat vor fi cutremurate de o veste fulger: Giani și-a făcut operație de adaos de creier.

În această săptămână, Giani își surprinde consătenii cu o nouă pasiune pe care nimeni nu credea că o va avea vreodată: lectura. Stând pe o bancă, în fața casei, pierdut printre rândurile unei cărți, bărbatul este abordat de Gianina, care încearcă să înțeleagă ce se petrece cu el și de ce are această nouă preocupare. ”Îți zic, dar nu mai spune la nimeni, nu mai pot altfel. Dacă trece o zi fără să citesc o carte, două, înnebunesc. Și nu de astea simple de 50 de pagini, nu tată! 100, 200, 300 de pagini, ca să simt. Altfel, nu mă bag!”.

Și mai nedumerită de noua pasiune a lui Giani, Gianina va afla adevărul de la Ardiles: ”Săracu’, Giani! Ce băiat mișto era înainte… Și-a făcut operație de adaos de creier. Norocul lui e că i-au pus doar puțin, pe margini, că dacă-i puneau mai mult, înnebunea de tot. Îți dai seama, să le știi, așa, pe toate. Dintr-o dată să le știi pe toate…”. Cum va reacționa aceasta la aflarea veștii, dar și cu ce ochi vor privi ceilalți fierbințeni transformarea lui Giani, vedem astăzi, de la ora 20:30, la PRO TV.

Săptămâna trecută, peste 3.4 milioane de români au văzut cel puțin un minut din Las Fierbinți!

Românii s-au bucurat de comedie și săptămâna trecută. Episoadele Las Fierbinți, difuzate marți, miercuri și joi seară, au fost lider de audiență și au înregistrat o medie de 11.9 puncte de rating și 32% share, în rândul publicului Național, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Peste 3.4 milioane de români, la nivel național, au văzut cel puțin un minut din cele trei episoade Las Fierbinți difuzate în perioada 5-7 martie 2024.

Aventurile fierbințenilor continuă într-un nou sezon pe care cei de acasă îl pot vedea marți, miercuri și joi, de la ora 20:30, la PRO TV. Serialul poate fi urmărit în avans pe VOYO.

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!

 Foto credit: Gina Buliga

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Las Fierbinți

Articole pentru emisiune Las Fierbinți

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni