• Emisiuni
  • MASKED SINGER ROMANIA
  • Interviu cu Alex Bogdan, detectiv la Masked Singer România: "N-am văzut în 15 ani, de când sunt activ în teatru, asemenea costume"

Interviu cu Alex Bogdan, detectiv la Masked Singer România: "N-am văzut în 15 ani, de când sunt activ în teatru, asemenea costume"

Interviu cu Alex Bogdan, detectiv la Masked Singer România: "N-am văzut în 15 ani, de când sunt activ în teatru, asemenea costume"

Masked Singer România și-a anunțat primii doi detectivi - Horia Brenciu și Alex Bogdan. Filmările au început deja și pentru că ne dorim să afăm cât mai multe despre noul sezon, dar și despre detectivi, Alex Bogdan ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

Ești noul detectiv de la Masked Singer România. Cum ai primit propunerea de a face pe ”Sherlock Holmes” în ale muzicii?

"Prin telefon :)) Am primit-o cu inima strânsă, e ceva nou pentru mine, nu mă consider un tip care detectează bine lucrurile, dar cred că am potențial și e posibil ca până la urmă să mi se potrivească foarte mine această nouă ipostază de detectiv. Iubesc muzica, mi-ar fi plăcut să am o voce bună, eh aia e. Mă mulțumesc și să le ascult la Masked Singer România și de ce nu, să desconspir câteva măști."

Ai urmărit sezonul trecut? Ce părere ți-ai făcut despre show?

"De la televizor pare mult mai ușor decât e în realitate, asta pot s-o spun cu siguranță, acum după aproape o săptămână de filmare. Este un ritm nebun, multă emoție, o energie copleșitoare la care trebuie să reacționezi mereu. Simt că suntem pe un drum foarte bun sezonul ăsta. Producătorii au găsit o formulă, aș spune magică de detectivi și abia aștept să simtă și telespectatorii bucuria pe care o simțim noi în platou în fiecare zi."

Anul trecut au fost și actori sub măști. Crezi că ți-ai putea recunoaște colegii de breaslă dacă s-ar afla pe scenă, ascunși sub măști?

"Acuma, actorii au atâtea măști, că aproape e imposibil să-ți mai dai seama cine e cine. Eu uneori habar n-am cine sunt, mai întreb oamenii din jurul meu. Nici ei nu știu cine sunt eu, e un haos total. E greu să detectezi un actor bun, pentru că are multe atuuri: cântă bine, se mișcă bine, e obișnuit cu masca, foarte complicat. Cred că mi-ar fi cel mai greu să demasc un actor, și ar fi și păcat. Mi-aș dori mult ca un coleg sau colegă de breaslă să câștige ediția asta." 

Ce calități te recomandă pentru rolul de detectiv? Care crezi că sunt atuurile tale?

"Asta mă întreb și eu, vă rog întrebați producătorii să mă lămurească și pe mine. :)) Jur că am fost surprins când am primit mesajul cu ”Ești noul detectiv”. Cred că spiritul meu ludic a contat cel mai mult. Cred că energia mea pozitivă a mai ajutat. Nu am foarte multă experiență de televizor, cum au colegii mei detectivi, dar prin simplul fapt că mă bucur atât de mult să fiu printre ei, e ca și cum sunt reprezentatul celor de acasă la această masă. Este o mare onoare și o imensă responsabilitate!"

Ce ne poți spune despre ceilalți detectivi, cum te înțelegi cu ei? Dar despre prezentator?

"Lumea o să zică, normal că o să-și laude colegii, că așa trebuie. :) Vorbesc însă din inimă și de de obicei sunt sincer, nu-mi place deloc minciuna. Colegii mei sunt minunați. Îi știu de foarte mult timp. Ei pe mine nu :) Sunt practic esența a tot ce e mai de calitate în aceasta meserie. Experiența lor este fenomenală, mă uit în fiecare zi la filmări și mai învăț câte ceva. Aproape uit că sunt la filmare, și cred că mă uit la televizor, apoi îmi dau seama, ”Doamneee, sunt aici în carne și oase lângă ei”. E un sentiment foarte special."

Ce ne poți spune până acum despre noul sezon Masked Singer România? Cum ți se par măștile?

"N-am văzut în 15 ani, de când sunt activ în teatru, asemenea costume. Mă înclin în fața celor care le-au creat. E nevoie de multă pasiune și mult talent, să poți crea așa ceva. Unele măști sunt foarte amuzante, altele impresionante, surprinzătoare, în orice caz, toate sunt impresionante și abia aștept să le vedeți." 

De ce ar trebui să urmărească telespectatorii acest show?

"Pentru că este un show super amuzant, cu un super vibe. Că m-ar ajuta și pe mine să prind și sezonul următor, dacă s-ar uita cât mai multă lume!"

Masked Singer România  – În curând, la PRO TV! 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MASKED SINGER ROMANIA

Articole pentru emisiune MASKED SINGER ROMANIA

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni