Vlad Lungu și-a descoperit pasiunea pentru gătit mai mult din nevoie, atunci când a trebuit să învețe să gătească, după ce bunica lui s-a îmbolnăvit. Concurentul nu a vrut să ajungă la MasterChef doar pentru a demonstra ce știe să facă, ci și pentru a-i îndeplini bunicii sale dorința de a-l vedea la emisiune.
Gallery
„Gătitul e o pasiune de când eram micuț. Voiam de mult timp să gătesc. Mă uitam la bunica mea cum gătea. După ce s-a îmbolnăvit, a trebuit să pună cineva mâna pe tigaie. Am fost eu. O iubesc din tot sufletul. E ceva foarte special bunica mea. Când i-am spus că vin la MasterChef, a plâns de fericire”.
Vlad Lungu, care câștigă o parte din bani datorită meciurilor de fotbal pe care le comentează, a moștenit pasiunea pentru acest sport de la bunicul său. În ceea ce privește competiția, a decis să le gătească chefilor butterchicken cu orez și să marcheze către etapa următoare.
Florin Dumitrescu: „Se simte că este un fel de mâncare pe care l-ai gătit fără să îl fi mâncat original înainte. Sfatul meu este să ne faci ceva ce ști să gătești perfect. Ai avea potențial”.
Cătălin Scărlătescu: „Nu e rău, dar proporție e cam...mâzgă. Farfuria ta este foarte prietenoasă, cuminte, liniștită. Mai mult o tocăniță. Orezul zici că nu a fost gătit tot grămadă. Direcția e bună, dar îi trebuie viață”.
Vlad Lungu este cunoscut în mediul online drept „părereologul” cu reacții pline de umor, mai ales când e vorba de fotbal. Crescut de bunici în București, are o relație special cu aceștia, iar promisiunea făcută încă din copilărie – să ajungă la MasterChef – îl motivează să participe în acest sezon.
Când bunica s-a îmbolnăvit, Vlad a învățat să gătească singur, inclusiv mâncare sănătoasă, pentru a avea grijă de ea. Pe lângă pasiunea pentru gătit, are o prezență activă în online, unde face live-uri, comentează cu umor și ironizează lumea digitală.
A absolvit ASE, lucrează part-time și pune multă energie și creativitate în tot ceea ce face. La MasterChef vine cu dorința de a-și respecta promisiunea și pentru că îi place să gătească bine.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
EDIȚIA COMPLETĂ ESTE DISPONIBILĂ PE VOYO