• Emisiuni
  • MasterChef
  • Andu Guriță Mică, dezvăluiri din culisele semifinalei Masterchef: ”A fost o experiență memorabilă”

Andu Guriță Mică, dezvăluiri din culisele semifinalei Masterchef: ”A fost o experiență memorabilă”

Andu Guriță Mică, dezvăluiri din culisele semifinalei Masterchef: ”A fost o experiență memorabilă”

MasterShare – Like & Taste este un proiect online în care trei creatori de conținut pătrund în culisele show-ului MasterChef România și surprind cele mai autentice momente. Alături de Eric Icleanu și Andreea Suciu, Andu Guriță Mică reprezintă ochii și vocea generației digitale, explorând dintr-un unghi diferit emisiunea.

Cum ai început să creezi conținut și ce te-a motivat să nu te oprești?

Totul a început ca o joacă, fără un plan clar, ci doar din pasiunea sinceră pentru mâncare și dorința de a transmite emoția pe care o simt atunci când descopăr un preparat cu adevărat special. Cu timpul, am realizat că pot transforma această pasiune într-un proiect serios și într-o direcție de carieră. Motivația mea a fost și rămâne aceea de a ramane cel mai mare content creator pe food din România și pentru asta încerc constant să mă reinventez, să descopăr experiențe noi și să aduc mereu conținut autentic. Un rol important în tot acest parcurs l-a avut și iubita mea, care m-a susținut necondiționat și m-a încurajat să merg mai departe în momentele în care nu era ușor.

Care a fost momentul în care ai simțit, pentru prima dată, că ai o comunitate reală, care te urmărește constant?

Primul moment în care am simțit cu adevărat că am o comunitate a fost la Mangalia, în cadrul unei etape de viteză în coastă. Eu venisem acolo ca un simplu spectator, fără să mă aștept la nimic special, iar dintr-odată m-am trezit înconjurat de mulți copii care voiau poze și autografe. A fost un moment care m-a copleșit, nu înțelegeam exact ce se întâmplă sau de ce atâta lume mă apreciază, dar am realizat atunci că ceea ce fac chiar ajunge la oameni și creează o legătură reală.

Ce teme te pasionează cel mai mult și cum le integrezi în contentul tău?

Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este gastronomia, atât gătitul, dar mai ales partea de degustare și descoperire de preparate noi. În contentul meu încerc mereu să fiu autentic, să nu regizez nimic și să transmit exact ceea ce simt în momentul respectiv. Cred că tocmai sinceritatea face diferența. În paralel, am și o mare pasiune pentru antreprenoriat și pentru tot ce ține de zona de management, îmi place să construiesc, să organizez și să găsesc direcții noi prin care pot evolua.

Cum ai primit vestea de a intra în culisele show-ului MasterChef și a face conținut cu chefii, Gina și concurenții?

Prima dată când am primit vestea, am fost efectiv în stare de șoc. Urmăream emisiunea încă de mic, alături de mama mea, și nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi ajunge să filmez alături de chefi și de Gina. A fost un moment în care m-am simțit onorat și, în același timp, extrem de mândru, pentru că am realizat că tot efortul și munca depusă în timp, încep să dea roade.

Cum ți se pare atmosfera la filmări, față de ce se vede pe TV?

Atmosfera de la filmări este exact așa cum se vede la televizor: autentică, plină de energie și, aș spune, uneori chiar mai intensă. De multe ori am trăit probele alături de concurenți, am simțit emoțiile lor și tensiunea momentelor. În plus, am fost și sunt fascinat de munca uriașă din spatele unui ‘simplu’ episod, de la echipa tehnică până la producție, totul se desfășoară la un nivel impresionant.

Spune-ne un moment memorabil pe care l-ai surprins, dar care nu se va vedea la televizor?

Un moment genial a fost în semifinală, în pauza dintre filmări, când am avut ocazia să stau la povești cu chefii. A fost o experiență memorabilă, am râs mult, le-am auzit glumele și poveștile din culise, și pentru prima dată i-am văzut dincolo de imaginea de la televizor. Sunt niște oameni cu o energie incredibilă și o pasiune uriașă pentru ceea ce fac.

Ce loc are gătitul în viața ta de zi cu zi?

Gătitul ocupă un loc foarte important în viața mea. De multe ori testez rețete noi sau fac tot felul de life hacks în bucătărie, pe TikTok, așa că practic nu există zi în care să nu gătesc. Pentru mine, bucătăria e un spațiu de relaxare și de creație, dar și o sursă de inspirație pentru conținutul pe care îl fac.

Ai un preparat “signature” pe care îl faci mereu pentru prieteni sau familie?

Da, am un preparat. Pastele mele celebre cu sos de roșii de la mama, făcute acasă. Recunosc, dacă un italian ar auzi rețeta, probabil ar face un mic infarct, dar pentru mine sunt perfecte: pun brânză feta, șunculiță, parmezan, mirodenii, neapărat paste penne și, cel mai important ingredient, sucul de roșii de casă făcut de mama. E o rețetă simplă, dar are gustul copilăriei și al familiei.

Dacă ai fi concurent la MasterChef, ce ai găti pentru a-i impresiona pe chefi?

Pentru chefi aș găti un Philly cheesesteak, servit cu cartofi țărănești și castraveți murați. Am învățat rețeta destul de bine la restaurantul meu și cred că aș reuși să-i impresionez cu combinația de gusturi și cu modul de prezentare. E un preparat simplu la bază, dar plin de savoare, exact genul de mâncare care te cucerește din prima.

Care e diferența între a filma pentru comunitatea ta și a crea content despre un proiect TV ca MasterChef?

Sincer să fiu, mă așteptam să fie mai greu, dar m-am simțit super natural și în elementul meu. Nu am fost îngrădit în niciun fel, am avut libertatea să fiu eu și să spun ce simt. În plus, simt că emisiunea mi se potrivește perfect, e fix despre pasiunea mea pentru mâncare, așa că totul a venit foarte firesc.

Ai simțit că publicul vostru descoperă show-ul și dintr-o altă perspectivă prin voi?

Da, total. Am încercat mereu să prezint ceea ce nimeni nu arată la televizor, exact ce se întâmplă atunci când camerele se închid. Cred că oamenii apreciază sinceritatea și micile detalii din culise, pentru că ele arată adevărata atmosferă și emoțiile pe care le trăim.

Cum credeți că schimbă creatorii de content modul în care publicul percepe televiziunea azi?

Consider că un creator de conținut poate schimba complet percepția publicului. În mediul online, un videoclip se poate viraliza foarte ușor, iar mesajul sau emoția transmisă ajunge rapid la foarte mulți oameni.

Dacă ai putea lua masa cu oricare dintre chefi (Sorin Bontea, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu), pe cine ai alege și de ce?

Este foarte greu de ales, pentru că fiecare chef are ceva unic de oferit. Chef Florin îl văd ca pe o adevărată enciclopedie de la care poți învăța enorm, Chef Cătălin are cele mai interesante și captivante povești, iar Chef Bontea poate transforma o seară într-un mix între stand-up comedy și discuții serioase.

 Care e guilty pleasure-ul tău culinar?

Dacă ar fi să aleg un «guilty pleasure», probabil ar fi să merg în restaurantele preferate ale fiecăruia și să descopăr ce le place lor cel mai mult.

Ce ai mânca în fiecare zi fără să te plictisești niciodată?

Cartofi prăjiți. Aș mânca doar cartofi prăjiți fără probleme.

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni