• Emisiuni
  • Premiile Oscar
  • Au dat sume colosale ca să întinerească peste noapte, iar acum afișează rezultatele. Unele sunt fabuloase la 70 plus, altele demonstrează că și operațiile estetice au limite

Au dat sume colosale ca să întinerească peste noapte, iar acum afișează rezultatele. Unele sunt fabuloase la 70 plus, altele demonstrează că și operațiile estetice au limite

Au dat sume colosale ca să întinerească peste noapte, iar acum afișează rezultatele. Unele sunt fabuloase la 70 plus, altele demonstrează că și operațiile estetice au limite

La cea mai „hot” petrecere de după decernarea premiilor Oscar, organizată anual de revista Vanity Fair, nu doar rochiile și cuplurile celebre au atras atenția. Pe covorul roșu au apărut și câteva dintre cele mai cunoscute femei din showbiz care au trecut de 60 sau chiar 70 de ani și care au investit sume uriașe în proceduri estetice pentru a ține timpul pe loc. Unele rezultate sunt spectaculoase, altele stârnesc inevitabil discuții – și demonstrează că nici chirurgia estetică nu poate negocia complet cu vârsta.

Kris Jenner, 70 de ani – între admirație și critici

Mama si managera clanului Kardashian a fost, ca de obicei, în centrul atenției. La 70 de ani, Kris Jenner a apărut la petrecere alături de partenerul ei, Corey Gamble, într-o rochie neagră amplă, cu fustă din tulle și decolteu, accesorizată cu mănuși lungi și un coc ușor dezordonat. Unii au spus că look-ul amintește de celebrul personaj Cruella de Vil.

Gallery

Recent s-a aflat că vedeta ar fi investit peste 100.000 de dolari într-un nou facelift, gândit să îi ofere un chip „perfect simetric” și o piele fără semne vizibile ale vârstei. Reacțiile fanilor au fost împărțite.

Unii au criticat schimbarea:

„Unde e pielea aceea perfect netedă pe care o avea anul trecut?”
„Nasul începe să arate ca al lui Michael Jackson.”
„Nu a durat prea mult.”

Alții însă au apărat-o:

„Nu este o femeie tipică de 70 de ani! Majoritatea ar visa să arate așa la vârsta ei.”

Demi Moore, 63 de ani – eleganță, dar și îngrijorare

Dacă la capitolul eleganță a primit aproape numai laude, apariția lui Demi Moore a stârnit și îngrijorare. Actrița a purtat o rochie Gucci neagră, mulată și un decolteu elegant, completată de mănuși lungi din piele.

Totuși, silueta ei extrem de subțire nu a trecut neobservată. Actrița, celebră de decenii pentru fizicul ei suplu, pare mai slabă ca niciodată, iar imaginile au alimentat din nou zvonurile online legate de Ozempic – medicamentul devenit popular la Hollywood pentru pierderea rapidă în greutate. Nimic nu a fost confirmat, însă comentariile au apărut imediat, unii fani spunând că vedeta este „prea slabă”.

Vera Wang, 76 de ani – aparitie controversată

Designerul Vera Wang continuă să uimească publicul de fiecare dată când apare pe covorul roșu. La 76 de ani, are o siluetă incredibil de suplă, aproape adolescentină, ceea ce îi fascinează pe unii și îi îngrijorează pe alții.

De ani buni, creatoarea de modă este un simbol al disciplinei și al unui stil de viață atent controlat, însă aparițiile ei foarte subțiri provoacă periodic dezbateri online despre presiunea de a rămâne etern tânăr în industria modei.

Donatella Versace, 70 de ani – transformare spectaculoasă

Dacă există o vedetă care a devenit sinonimă cu transformările estetice, aceea este Donatella Versace. De-a lungul anilor, designerul a trecut prin numeroase intervenții, iar aparițiile sale au fost adesea intens comentate.

La 70 de ani, însă, Donatella pare mai fresh ca în ultimul deceniu. Look-ul ei recent a fost considerat de mulți drept unul dintre cele mai reușite din ultimii ani – dovadă că uneori ajustările estetice pot avea și rezultate spectaculoase.

Într-o industrie în care imaginea contează enorm, presiunea de a rămâne tânăr este constantă, iar starurile de la Hollywood nu fac excepție. Procedurile estetice au devenit aproape o rutină pentru multe vedete, iar bugetele investite pot ajunge la sume amețitoare.

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Premiile Oscar

Articole pentru emisiune Premiile Oscar

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni