Dumitru Marin, un constructor de 35 de ani, a emoționat până la lacrimi publicul de la Românii au talent.
Maty, așa cum i-au spus prietenii din copilărie, face muzică de 15 ani. Până la vârsta de 20 de ani, a lucrat în construcții, învățând pe șantier, fără să fi fost vreodată la școală. La naștere, a suferit o scolioză dreaptă și i s-a rupt coloana de la șold. A urmat o operație, la vârsta de 4 ani, în Germania, plătită de directorul spitalului în care mama lui lucra ca asistentă medicală. Până la 2 ani, Maty a stat nemișcat în pat, iar de la 2 până la 4 ani s-a deplasat cu ajutorul unui scaun cu rotile. Doctorii nu îi dădeau prea multe șanse de supraviețuire dar, la 6 ani, a început să meargă singur.
Neacceptat în școli din cauza sănătății fragile și fără posibilitatea de a primi educație acasă, Maty a învățat singur alfabetul, având o memorie vizuală foarte bună. De mic, a lucrat pe șantier, învățând meserie. A învățat chiar să repare calculatoare și a fost pasionat de muzica lui Tupac, ceea ce l-a inspirat să compună versuri și să cânte rap. În prezent, deține o firmă de construcții specializată în amenajări interioare.
Maty are o fetiță de 9 ani din prima căsătorie, pe care a crescut-o singur după ce fosta soție i-a părăsit. De doi ani, s-a recăsătorit. Maty a trecut prin momente grele, ajungând să locuiască în stradă cu fiica sa, dar a luptat și a reușit să-și reconstruiască viața.În urmă cu un an, a lansat un videoclip pe YouTube, însă nu a cântat niciodată pe scenă. Maty face și stand-up comedy, având talentul de a-i face pe cei din jur să râdă. A venit la Românii au talent 2025 ca să-și spună povestea prin muzica sa, care reflectă întreaga lui viață. Își dorește să fie sănătos, pentru că, așa cum spune el, „dacă este sănătos, face orice pe lumea asta”.
Andra: Tu ești foarte plăcut așa, și când povestești. Nu a fost rău momentul tău, dar nici excelent. Dacă asta vrei să faci, o să fie bine.
Bobonete: Te încurajez să mergi mai departe. Îi încurajez și pe alții, care vor să facă asta, să vină la Românii au talent.
Andi: Poate că din afarată pare că industria muzicală e mai ușoară sau mai plăcută decât industria construcțiilor. Nu sunt convins de chestia asta. E foarte important unde te simți tu mai bine. Să te gândești mult la chestia asta.
VEZI MOMENTUL COMPLET MAI SUS.
Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO.