Are doar patru ani, i se mai spune și „Pui de Creangă” și a emoționat o țară întreagă! El este băiețelul din Suceava care recită poezii și uimește printr-o maturitate intelectuală rar întâlnită la vârsta sa.
Gallery
Nicholas are doar patru ani și a adus emoție pe scena de la „Românii au talent”. Fiecare expresie a chipului său a adus zâmbete atât în rândul juraților, cât și în public.
Momentul lui Nicholas a fost profund apreciat de jurați, care au decis să îi ofere patru de „Da!” și să îl trimită mai departe în etapa următoare!
Născut pe 15 ianuarie, chiar de Ziua Culturii Naționale și de aniversarea lui Mihai Eminescu, Nicolas Iosep pare să fi avut încă de la început o legătură specială cu lumea cuvintelor.
Astăzi, la doar 4 ani, preșcolarul din Vama, județul Suceava, recită poezii și uimește printr-o maturitate intelectuală rar întâlnită la vârsta sa.
Primele semne ale pasiunii pentru limbaj au apărut foarte devreme. Mama sa i-a citit povești încă de la vârsta de 6 luni, iar acest obicei i-a stimulat imaginația și curiozitatea. Nicolas a început să vorbească mai devreme decât alți copii, iar lectura a devenit rapid o constantă în viața de familie. La recomandarea unui medic, mama lui a decis să-i testeze coeficientul de inteligență, iar rezultatul a fost surprinzător: un IQ de 138, apropiat de nivelul de geniu!
Vezi momentul integral în videoclipul de mai sus
Emisiunea poate fi urmărită pe VOYO