Corneliu Simionescu are 68 de ani și este din București. Fostul inginer are o pasiune mai puțin obișnuită - să imite sunetul chitarei.
Corneliu Simionescu a descoperit pasiunea de a imita chitara încă din copilărie, din joacă, fără să considere că are un talent în adevăratul sens al cuvântului.
Este un mare iubitor de muzică și ascultă genuri variate, însă are o afinitate pentru pop-rock și hard rock. Printre trupele și artiștii săi preferați se numără Deep Purple, Uriah Heep, The Beatles, Jimi Hendrix, Genesis și Black Sabbath.
De-a lungul vieții, nu a fost încurajat prea mult în legătură cu această pasiune, cu excepția soției, care i-a oferit sprijin. Nu a avut ocazia să își prezinte talentul pe scenă sau în fața unui public, exersând mai mult acasă. Totuși, are două apariții televizate în trecut: în 1994 la Robingo (TVR 1) și în 1997 la Știi și câștigi (Pro TV).
Spune că nu s-a gândit niciodată dacă ar putea câștiga un concurs de talente și nu își face iluzii — participarea este pentru el mai mult o experiență. Nu are vise mari pentru el însuși, ci mai degrabă pentru fiica și familia lui. Un vis personal este ca într-o zi să devină bunic.
Cele mai fericite momente din viața sa au fost cele petrecute în familie.Are mai multe hobby-uri, printre care se numără studiul dicționarelor în diverse limbi, interesul pentru istoria modei și enciclopediile.
Pentru Corneliu, participarea la „Românii au talent” nu este despre competiție, ci despre o experiență nouă, trăită cu seninătate și curiozitate. „Ce o fi, o fi”, spune el.”
Vezi momentul integral în videoclipul de mai sus.
Emisiunea poate fi urmărită pe VOYO.