• Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • Românii au talent, 13 februarie 2026. Dorința lui Aquaman de a ajunge în etapa următoare s-a scufundat. A concurat cu o piesă scrisă de el, iar Mihai Bobonete a fost la un pas de a apăsa butonul roșu: „Sub apă cred că se aude mai bine”

Românii au talent, 13 februarie 2026. Dorința lui Aquaman de a ajunge în etapa următoare s-a scufundat. A concurat cu o piesă scrisă de el, iar Mihai Bobonete a fost la un pas de a apăsa butonul roșu: „Sub apă cred că se aude mai bine”

Aquaman, pe numele său real Daniel Nicoi, a decis să își încerce norocul la „Românii au talent” cu o piesă scrisă de el, în urmă cu aproximativ patru ani, pentru soția lui. Deși a crezut că va ajunge în perioada următoare, emoțiile au fost mai puternice, iar rezultatul nu a fost cel dorit.

Gallery

Andra: „Când ai intrat pe scenă, am zis: „Ce băiat prezentabil, costumul, să vezi ce frumos o să cânte!”. Aveam alte așteptări. Nu e rău să cânți și să îți dorești să cânți, dar nici nu a fost foarte bine”

Andi Moisescu: „E foarte mișto că ai venit”

Cine este Aquaman

Aquamen, pe numele său real Daniel Nicoi, cântă de când era mic, talentul fiind moștenit din familie. Atât mama, cât și tatăl său cântă la chitară, iar tatăl mai cântă și la pian. Are doi frați mai mari, care, la rândul lor, sunt pasionați de muzică.

Este un muzician versatil: cântă la toate instrumentele de percuție, la mandolină, puțin la pian, face beatbox și cântă la chitară, instrument pe care îl are de 13 ani, adus din Paris. Deși nu a urmat cursuri de muzică, și-ar fi dorit să se înscrie la un liceu de canto și actorie, însă nu au mai fost locuri disponibile. A ajuns, astfel, la un liceu cu profil construcții-electrician, pe care l-a parcurs fără prea mult interes. După ore, se întorcea acasă și petrecea câte trei-patru ore cântând la chitară. În acea perioadă, era îndrăgostit și compunea piese pentru fata pe care o iubea, actuala lui soție.

Daniel nu a urmat o facultate, considerând că studiile superioare sunt necesare doar dacă îți dorești o profesie bine definită. Chiar și așa, își dorește să înceapă cursuri de canto, pentru a-și perfecționa vocea.

În prezent, este angajat la o companie care produce faruri pentru automobile. Este căsătorit de patru ani cu iubita sa din liceu și au o fetiță de doi ani și jumătate. Viața lui s-a schimbat odată cu venirea pe lume a copilului, însă spune că a conștientizat cu adevărat ce înseamnă să fie tată după ce fetița a împlinit un an. Soția sa lucrează ca agent imobiliar.

Pe plan artistic, Daniel își dorește să formeze o trupă alcătuită din patru băieți și o fată. Până în prezent, a compus aproximativ 50 de piese. Mulți oameni îi spun că seamănă cu actorul Jason Momoa, iar copiii îl opresc adesea pe stradă strigându-i „Aquaman”.

Până acum, nu a avut foarte multe ocazii să cânte pe scene mari, ci mai ales la evenimente precum balurile bobocilor. A venit la „Românii au talent” cu speranța de a deveni cunoscut în România și este convins că această emisiune îi poate oferi șansa de a-și împlini visul de a reuși în muzică.

VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni