Martin Frenette este un artist care creează forme și imagini spectaculoase folosind Double Rope, dansând un adevărat vals aerian într-un labirint plutitor. Talentul său este o combinație unică între dans și circ, născută dintr-o pasiune profundă pentru mișcare.
Gallery
Această pasiune a fost cultivată încă din copilărie, datorită primei sale profesoare de dans, Géhanne, care l-a format timp de 11 ani și l-a inspirat să devină artistul care este astăzi. Martin are o pregătire solidă în domeniu: a urmat un program intensiv de dans, între 5 și 16 ani. A urmat cursurile Montreal's National Circus School, unde a studiat timp de trei ani artele circului. Este profund inspirat de artiștii care pot transmite emoții puternice prin mișcări subtile, artiști pentru care limbajul corpului nu are granițe.
Sprijinul principal i-a venit întotdeauna de la Géhanne, de la părinții săi și de la bunicile care l-au învățat să aleagă fericirea în locul dramei. Cele mai fericite momente pentru el sunt cele trăite pe scenă, atunci când luminile se aprind și vede bucuria din ochii publicului.
Crede că poate câștiga acest concurs, mizând pe pasiunea lui pentru scenă, pe felul în care reușește să comunice cu publicul și pe farmecul mișcărilor sale. Printre cele mai importante momente din carieră se numără admiterea la Montreal's National Circus School, prima sa mare colaborare cu Circus Monti, în 2005, și momentul în care a primit un telefon care i-a schimbat viața, atunci când a fost chemat la un show în Berlin, colaborare care a durat un an.
Pentru Martin Frenette, scena înseamnă libertate, emoție și magie, iar visul lui cel mai mare este să nu înceteze niciodată să viseze și să trăiască momente magice.
Acrobatul face asta de 21 de ani și spune că „Este viața mea! Frânghia e a treia mea mână!”
Carmen Tănase: „Este foarte spectaculos și periculos numărul tău și riscant (…) Ești realmente spectaculos”
Mihai Bobonete: „Totul a fost executat cap-coadă impecabil! Felicitări!”
Andi Moisescu: „E foarte spectaculos ce am văzut! Bravo, Martin”
VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN CLIPUL VIDEO DE MAI SUS
Show-ul Românii au talent poate fi urmărit în avans pe VOYO