Guzy Tricks a adus pe scena de la „Românii au talent” un moment pe care jurații nu l-au mai văzut până acum. A vapat, iar fumul l-a transformat în cercuri.
Gallery
Deși au fost impresionați de talentul pe care îl are, Andi Moisescu și Mihai Bobonete nu au considerat că, în etapa următoare, poate oferi mai mult decât a făcut-o deja.
Andi Moisescu: „Ce trăznaie să faci spectacol din așa ceva! Nu mi-am pus niciodată problema că ar putea să iasă ceva frumos din vapatul ăsta, dar tu, cumva, ai reușit să facă spectacol până și din asta”
Andra: „Cred că oamenilor de acasă le-a plăcut foarte mult. Si nouă, la fel”
Mihai Bobonete: „Și mie mi-a plăcut, dar nu am văzut numărul ca fiind spectacol. Emoția nu a existat. Contează să simt puțină emoție și, atunci, mă bucur și mai mult de ceea ce văd”
Carmen Tănase: „Nu e un show care să emoționeze, dar faptul că tu, cu un aparat de vapat, ai reușit să faci o chestie care să atragă atenția, pentru mine este Salutare”
Victor Manuel Roldan Moreno, cunoscut sub numele de scenă Guzytricks, are 24 de ani și lucrează într-un depozit. Talentul său este realizarea de trucuri cu abur de țigară electronică (vape tricks), pe care l-a descoperit acum șase ani urmărind videoclipuri online. Autodidact, nu a mai performat niciodată în fața unui public și aceasta este prima sa apariție la televizor și într-o competiție de acest gen.
Guzytricks nu are idoli, dar îl apreciază pe prietenul său Jaxell Frias, cu care a început aproape în același timp această pasiune. Cel mai mult este susținut de familie și de iubita sa. Deși nu se așteaptă să câștige concursul, este convins că poate oferi un spectacol impresionant și unic.
Visul său cel mai mare este să își cumpere o casă, iar cele mai fericite momente din viață sunt legate de nepoatele sale. Printre cele mai dificile experiențe se numără un diagnostic primit de sora sa, iar cel mai mare regret este că nu a fost mai consecvent în pasiunea sa. În afara vape tricks, Guzytricks se relaxează la sală și joacă pe consolă, considerând această activitate un hobby special și diferit de ceea ce face oricine altcineva.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
EDIȚIA URMĂTOARE ESTE DISPONIBILĂ PE VOYO