• Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • Românii au talent, 20 martie 2026. Matei Medeea a energizat scena talentelor cu un moment unic de street dance: „Asta este definiția pasiunii”

Românii au talent, 20 martie 2026. Matei Medeea a energizat scena talentelor cu un moment unic de street dance: „Asta este definiția pasiunii”

Matei Medeea și-a descoperit pasiunea la o tabără de dans, iar de atunci a muncit pe brânci pentru a deveni din ce în ce mai bună! Acum, la Românii au talent, i-a uimit pe jurați, dar și pe cei din public, cu un moment absolut spectaculos de street dance.

Gallery

​I-a fost greu, a trecut prin multe provocări, însă nimic nu a stat în calea pasiunii sale pentru dans. Medeea a pășit în fața juraților și a demonstrat întregii țări că dorința de a fi cel mai bun este mai presus de orice.

„Eu zic că așa arată pasiunea. Asta este definiția pasiunii. Pasiunea este Medeea”, a spus Carmen Tănase.

„Excelent, ți-ai îndeplinit visul. Mă gândesc acum dacă ai face față provocării mai departe. Crezi că poți să duci?”, a întrebat-o Mihai Bobonete pe adolescentă.

Andi Moisescu a văzut în Medeea multe alte abilități, dincolo de talentul său.

„Sunt foarte impresionat de Medeea, dincolo de talent. Tu, ca om, te anunți a fi foarte mare încă de acum, când ai doar 14 ani”, a spus Andi.

Medeea Matei a trecut în etapa următoare cu patru de DA din partea juraților.

Cine este Matei Medeea

Medeea Matei are 14 ani, este elevă în Ploiești și și-a construit parcursul artistic pas cu pas, pornind de la balet și dans modern, stiluri care i-au cultivat disciplina, grația și expresivitatea.

Și-a descoperit marea pasiune la o tabără de dans, unde a văzut pentru prima oară ce presupune street dance-ul, stil care avea să-i definească identitatea.

Înainte de această experiență, Medeea traversase deja un moment dificil: timp de două luni și jumătate a avut o mână în ghips. Cu toate acestea, nu a renunțat la pasiunea ei. A continuat să se antreneze ore întregi în fața televizorului, urmărind dansatori celebri și exersând pași din hip-hop, dancehall, locking și house.

La scurt timp după tabără, viața i-a dat o altă lovitură. A fost diagnosticată cu spina bifida ocultă, iar primul verdict medical a fost unul descurajator: i s-a spus că nu va mai putea dansa. Ulterior, un alt doctor i-a explicat că forma de care suferă nu este gravă, reușind astfel să-i redea încrederea în sine.

VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni