24 de suflete, o singură pasiune! Trupa Criss Music School a adus energie bună și a făcut senzație în fața juraților de la Românii au talent, iar răsplata este pe măsură!
Gallery
Au vârste cuprinse între 5 și 17 ani și visează să ajungă pe scene mari și să fie aplaudați de mii de oameni. În această seară, o parte din dorința lor s-a împlinit, căci momentul lor de la Românii au talent a fost profund apreciat de către cei patru jurați.
Diferența de vârstă dintre membrii contribuie la o atmosferă aparte: cei mai mari îi sprijină și îi încurajează pe cei mici, conturând o comunitate unită, asemănătoare unei familii.
„Mi-a plăcut foarte mult, am ascultat și versurile. V-ați auzit foarte bine, gașca voastră este minunată. Bravo!”, a spus Bobonete.
„Este foarte important că voi petreceți timp împreună. O să ajungeți departe. E absolut minunat ce faceți”, a spus și Andi.
Au primit patru de „Da!” și merg mai departe în etapa următoare!
24 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani au dat startul unui proiect artistic care îmbină interpretarea vocală cu dansul tematic. Formația a luat naștere în cadrul cursurilor de auz și teorie muzicală organizate de școala de canto cu același nume, pornind inițial ca o joacă, bazată pe exerciții de auz, vocalize și momente muzicale.
În timp, activitatea s-a dezvoltat constant, iar grupul a ajuns să interpreteze piese pe mai multe voci.
De patru ani, copiii participă împreună la colindat, dar și la festivaluri și concerte. Printre cei mai îndrăgiți membri se numără Șnițel, o fetiță de 5 ani din Măcin, remarcată pentru entuziasmul său molipsitor și capacitatea de a aduce zâmbete în grup, chiar și în momentele în care mai greșește coregrafia.
Toți copiii studiază canto sub îndrumarea lui Criss, care, deși nu este desemnat oficial lider, joacă un rol esențial în coordonarea și susținerea grupului. Până în prezent, membrii Criss Music School au urcat pe scene din biserici, concerte și festivaluri, însă nu au mai avut apariții televizate. Participarea la emisiune reprezintă pentru ei o premieră și, totodată, o oportunitate importantă.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
EDIȚIA URMĂTOARE ESTE DISPONIBILĂ PE VOYO